Home » Noutăți » Prezentare Tritonic: colecția toamnă-iarnă 2018 (noutăți și surprize)

Prezentare Tritonic: colecția toamnă-iarnă 2018 (noutăți și surprize)

Joi, 13 septembrie, de la ora 18:13, la librăria Mihai Eminescu din București, a avut loc prezentarea Tritonic  a colecției de toamnă-iarnă. Evident, fiind vorba de o editură, s-a discutat despre cărți: lansări, proiecte de viitor, dar și târguri de carte sau convenții naționale abia încheiate sau în curs de desfășurare.

Astfel, cei prezenți, au fost informați cu privire la acțiunile din weekendul anterior, când Tritonic a fost prezent la trei târguri de carte: Brăila, Tulcea, Târgoviște, dar și la Convenția Națională RomCon de la Reșița. Acolo s-a lansat volumul SF „3.5” semnat de timișorenii Daniel Timariu, Lucian-Vasile Szabo și Ciprian-Ionuț Baciu. Premiul pentru debut a revenit Cătălinei Fometici, pentru volumul „Câinii diavolului”, iar cel pentru volum de povestiri lui Eugen Cadaru, pentru „Misterioasa scrisoare a domnului Tesla”, ambele apărute la Tritonic.

 

      

Joi, 13 septembrie și vineri, 14 septembrie, a avut loc târgul de carte de la Giurgiu, unde autorii Bogdan Hrib, Anamaria Ionescu, Monica Ramirez și Dănuț Ungureanu au răspuns invitației organizatorilor de a prezenta publicului oferta de carte academică, SF, fantasy, noir, romance, polițistă, a editurii.

De la întâlnirea cu publicul giurgiuvean, cei patru s-au grăbit către librăria Mihai Eminescu de la Universitate, unde a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din seria Gemini („Rogue”), de Monica Ramirez dar și a volumului polițist „Lumânări vii”, de Teodora Matei. Li s-au alăturat Petru Berteanu și Teodora Matei.

     lumanari-vii-teodora-matei

Se pare că vom avea parte, în curând, de o variantă în limba română a antologiei „BalkaNoir”, în care România e reprezentată de Bogdan Hrib, Lucia Verona și Lucian Dragoș Bogdan, disponibilă deaocamdată numai pentru cititorii în limba greacă.

balka-noir

Bogdan Hrib a oferit celor prezenți câteva informații prețioase referitoare la proiectele de viitor ale editurii sau autorilor săi. Astfel: la finalul lunii septembrie, Anamaria Ionescu va participa în calitate de invitat la festivalul de literatură polițistă „Alibi” din Slovenia, iar la începutul lunii octombrie Daniel Timariu și Teodora Matei vor participa la FILIT (Festivalul Interanțional de Literatură și Traducere) Iași în calitate de invitați la dezbaterea din Casa Fantasy.

Pentru că, în același weekend, o mare parte a autorilor Tritonic va merge la a doua ediție a festivalului AntareSFest din Brașov, se va încerca o lansare în paralel (Iași-Brașov) a romanului „Un străin în regatul Assert”, semnat de Lucian Dragoș Bogdan și Teodora Matei. E posibil ca de o surpriză similară să aibă parte fanii „Stăpânului castelului”, pentru că, tot atunci, va apărea „O noapte la castel”.

Tritonic va participa, de asemenea, la Târgul de carte de la Cluj, din primul weekend al lunii octombrie.

La începutul lunii noiembrie vom avea parte de o surpriză din partea lui Dănuț Ungureanu, care-și va lansa cartea „Conspirația femeilor”. Detaliile – la momentul potrivit. Aceeași aură misterioasă învăluie și volumul de proză scurtă ce va fi semnat de Dănuț Ungureanu și Marian Truță, un cadou binemeritat pentru fanii scriiturii de calitate.

    antologie-de-povestiri-romance-schite-de-iubire

Tot în categoria surprize  se încadrează evenimentul adresat prietenilor editurii, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate. Tot atunci s-ar putea să vadă lumina tiparului un roman semnat de Teodora Anghel, una dintre scriitoarele noii generații promovate de editură, cu texte apărute în antologia „Povești din umbră” și volumul romance „Schițe de iubire”.

Să nu uităm de inițitativele lui Petru Berteanu și Bogdan Hrib, care după succesul înregistrat de volumul „Autor de unul singur” al lui Dănuț Ungureanu, au decis să dezvăluie secretele din spatele carierei de jurnalist, respectiv editor.

Cam atât pentru 2018. Ei bine, se pare că în primăvara lui 2019 România va avea un panel la festivalul Newcastle Noir, din Marea Britanie, dedicat literaturii polițiste, unde vor merge, cu volume traduse în limba engleză, Bogdan Hrib, Anamaria Ionescu și Teodora Matei.

De reținut: până la finalul lunii septembrie, la librăria Mihai Eminescu de la Universitate (București) continuă oferta 2+1 gratis: cumperi trei cărți, plătești doar două!

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: