Home » Noutăți » Ficțiuni de primăvară

Ficțiuni de primăvară

Se apropie momentul lansării primelor cărți de ficțiune de la Tritonic, așa că ne-am gândit să ridicăm un pic vălul de mister care le-nconjoară și să vedem despre e vorba în ele.

3.6
E un volum cu doi autori care sunt trei: Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, separat și împreună. După trilogia cyberpunk Omul-fluture (2015-2017) și romanul steampunk/fanyasy Un străin în Regatul Assert (2018), cei doi ne oferă un volum dark, cu trei povestiri care uneori sunt dure, alteori sfidează tabuuri, ori pășesc pe tărâmul horrorului. Un text polițist de la Teodora, unde veți întâlni și un personaj al seriei Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan, un SF de la Lucian, amplasat în universul Cărții haosului și prima colaborare a celor doi autori, „joaca” de la care a început totul.

Tenebre. Miercuri
Întâi a fost romanul Cazul Laura (2017). Au urmat un al doilea roman, Labirintul (2017), și nuvela Ciudatul caz al umbrelor (2018). Acum, Daniel Timariu ne prezintă un nou caz al lui Alex, detectivul celor două lumi. Se pare că Miercurienilor li s-a furat o monedă, iar hoții bănuiți sunt Legiunea Haosului. Dar lucrurile se complică pe măsură ce în joc intră un vestit bandit, o ceată de gnomi subpământeni, albinoși și cu ochi de cârtiță, Anca, șefa Anpeltului, un demon succubus, Rupertus, un vampir urban venit cu trupele imperiale romane, Crystal, vrăjitoarea de care se îndrăgostește Alex, Aura, știma subteranelor și, nu în ultimul rând, Pavel Chinezul, eroul bănățenilor. Peste toate, tot mai des, se aude un râset lugrubru, Umbra Cetății se întinde protectoare peste toți, ținându-i la pieptul ei, dându-le viață, storcându-i de vlagă. Dar oare nu cumva Protectoarea Cetății a înnebunit și vrea să-i țină partea liderului demonilor, Drăgnea?

Cartea haosului II: Criptele timpului
Lucian-Dragoș Bogdan continuă acțiunea de unde a lăsat-o la finalul primului volum. După ce lumea sa a căpătat consistență, Contele Dracula se pregătește s-o populeze cu vampiri. Elek, avocatul, îl ajută, încercând în același timp să-și protejeze familia de creaturile pe care le vede întrupându-se din legende. Condusă de faun printr-un labirint, Melisa se trezește că trebuie să slujească, pe rând, trei ființe, pentru a-și împlini destinul citit de un orb într-un pachet de cărți de joc. Regina Ielelor și adolescenții îi însoțesc pe Lupul-Singuratic și pe fata-Ciborg în viitorul din care vin aceștia, un viitor în care transformările climei, radiațiile, epuizarea resurselor, modificările genetice și evoluția tehnologiei au dus la separarea omenirii în mai multe grupuri distincte. În lumea noastră, poliția din Sighișoara se străduiește să afle unde au dispărut avocatul și adolescenții, ajutată de doi agenți secreți care operează mașinării ce par venite din secolul al XIX-lea și sunt capabili să depisteze fenomenele ce sfidează știința.

Emma Moss #1: Protocol 9
După trilogia Gemini (apărută în 2018), Monica Ramirez lansează din martie o nouă serie de patru romane, de această dată cu o anchetă polițistă. Primele două vor apărea în 2019, următoarele două în 2020. Un cadavru dezmembrat e descoperit în spatele unui local Burger King și Emma Moss, agent special FBI primește cel mai important caz din cariera sa, confruntându-se cu un ucigaș în serie complet diferit față de tot ce-a văzut până acum. Agresiv. Teritorial. Profund bolnav și extrem de hotărât să-și ducă menirea la bun sfârșit. Un alt cadavru mutilat e descoperit lângă un patinoar. Un al treilea într-un cartier rezidențial. Cruzimea cu care au fost măcelărite șochează comunitatea rurală din Forest Grove, statul Oregon și zguduie autoritățile locale. Cine ar putea fi în stare de o asemenea brutalitate? Și de ce? Din păcate pentru agentul Moss, nu există multe dovezi fizice cu care să poată lucra și singurii martori nu prezintă prea multă încredere. Cazul pare fără speranță. Dacă nu reușește să-l oprească în timp util, criminalul va ucide din nou și din nou. Victimele împărtășesc secrete întunecate, indiciile se schimbă de la o zi la alta, timp în care ucigașul urmărește ancheta prin intermediul televizorului și al presei, știind că nu poate fi oprit.

Noir de Timișoara
După succesul înregistrat de antologia Noir de București (2017), păstorită de Bogdan Hrib, iată că a venit rândul altui oraș să-și arate latura… întunecată. Cazuri imaginare sau inspirate din realitate, drame, mistere, redate de penelul autorilor locali, dar și de al unor invitați surpriză, toate coordonate de Daniel Timariu.

Editor de unul singur
Nu este o carte de ficțiune, ci una extrem de realistă. Dar, pentru că Bogdan Hrib vorbește despre ce înseamnă piața de carte „de la noi”, în comparație cu cea „de la ei” (inclusiv – sau mai ales – în ceea ce privește ficțiunea), suntem siguri că va suscita și interesul publicului de ficțiune.

Așadar, puneți bani deoparte pentru martie și aprilie! 😉

editor-de-unul-singur-bogdan-hrib

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: