Home » Evenimente » La târg… ca la târg, nene Iancule…

La târg… ca la târg, nene Iancule…

Precizare: toate replicile spuse sau nespuse sunt absolut reale, iar personajele – în carne și oase, printre noi.

teodora-matei

Să zicem că ai ieșit din casă văzând cât de puternic strălucește soarele, cum prognoza celor de la meteo cu ploi și vânt nu s-a adeverit decât vreo câteva ore, într-o seară. Mergând așa, alene, intri într-o bibliotecă a cărei rotondă găzduiește o expoziție de pictură, una de grafică și un stand cu cărți. Primele două sunt interesante, colorate, au tușe puternice, perspective noi. Artiștii sunt sau nu prezenți, deci nu-ți pot răspunde la diversele întrebări legate (sau nu) de arta lor. Dar cărțile sunt vegheate, e cineva acolo, în spatele mesei, te gândești că o fi o fătucă angajată cu minimul pe economie ca să-i treacă timpul. Că, nu-i așa, cine mai cumpără astăzi cărți?!

Dar… surpriză! Persoana aceea se ridică de pe scaun la vederea ta, se recomandă a fi autor al acelei edituri și se oferă să-ți dea detalii despre minunățiile de pe masă. După o analiză îndelungată a copertelor, iată prima întrebare pe care o poți pune: E prima ediție? Iar răspunsul ușor întârziat de uimirea ei, ar fi: E unica ediție, sunt cărți noi! Tu dai dezamăgit din cap și-ți vezi de drum, mormăind: Au apărut tot felul de edituri zilele-astea… Mormăie și ea: Da, în ultimii 25 de ani…

A doua posibilă întrebare: Sunt de vânzare? Femeia își înăbușă un surâs, își reprimă răspunsul: Nu, le-am scos la aer, că s-au plictisit pe rafturi, dar îți spune, zâmbind: Da. Tu te încrunți, știi foarte bine ce fel de cărți se cumpără, ce trebuie citit și, deși ai studiat toate numele printate cu caractere mari pe coperte, vrei să știi: Aveți ceva de X? Constați, cu stupoare, că domnul respectiv publică în altă parte și ești edificat: editura asta nu-i serioasă. Spui, cu năduf: Domnule, în ziua de azi, nu-i mai scoate nimeni pe clasici: pe Coșbuc, pe Slavici… Femeia aia nu se lasă și te informează că acei autori sunt reeditați, dar în altă parte, iar în librării se găsesc, cu siguranță, operele lor. Dai din cap lămurit: n-ai ce căuta acolo, nu-s de tine oamenii ăia de care n-ai auzit nicicând și în care n-ai investi niciodată. Că nu se mai scrie, domnule, ca pe vremuri…

Acum, pe bune, cred că nu e casă de român în care să nu existe cărțile lor. La un moment dat, ne-au trebuit la școală, le-am folosit pe cele din biblioteca părinților, apoi, la apariția copiilor, am înnoit edițiile dar nu le-am aruncat nici pe cele vechi, că ne place hârtia lor îngălbenită și textul mic, aproape șters: Bun de tipar: 15.09.1975.

Te uiți uimit la o bunicuță trecută de optzeci de ani care stă de vorbă cu autoarea, vrea să știe mai multe despre o carte, despre alta, și-ar dori una cu autograf, dar parcă și una pentru nepoțica de 17 ani a cărei zi de naștere se apropie. Iar buimăceala ta e maximă când vezi că scoate bani din portofel, achită două volume, primește drept premiu un semn de carte, apoi se îndepărtează zâmbind.

N-o înțelegi nici pe doamna care iese din sala de împrumuturi cu legitimația într-o mână și geanta în alta. Se plimbă îndelung prin fața meselor cu cărți, spune de la început că nu are bani pentru că n-a știut de existența standului, dar tare i-ar plăcea una sau alta. Își notează cu atenție, pe o hârtiuță: titluri, numele editurii, adresa site-ului, discută despre preferințele literare, despre cum a auzit de unul sau altul din cei publicați și cât e de uimită să le vadă cărțile în urbea ei, face planuri de revedere la următorul târg, posibil cel din toamnă, de unde vrea să cumpere cărți și, dacă tot o să fie acolo, să facă poze cu cei prezenți și cărțile lor.

Tu mai întârzii pe-acolo, te prefaci interesat de tablouri, te duci pe un culoar, pe altul, după care revii și-ai vrea să știi cam ce scrie doamna aia de se dă autoare. Îți arată câteva cărți, iar două dintre ele te inspiră să zici: Deci sunt cam de copii, așa, nu? Răspunsul: Nu, ce vă face să credeți asta? nu te mulțumește, tu știi foarte bine că oamenii mari citesc cărți serioase iar copiii – fantasmagorii de-astea, cum le numește ea. Insiști: Deci sunt SF-uri? Nu-ți e pe plac nici răspunsul: Nu, SF înseamnă și o idee științifică susținută de text, căci bombăni grav: Da, deci sunt în genul ălora de Y… Ai câștigat, nu mai îndrăznește să te contreze, căci n-ai înțelege ce-i trece pentru prima oară prin minte: Știți bancul ăla cu calul lui nea Ion? Tot așa, n-are nicio legătură…

Acuma, de final, io zic să te apropii de autorii români contemporani că nu mușcă; dintr-o masă plină de titluri tot ai găsi unul-două pe gusturile tale. Nu trebuie decât să dovedești un strop de curaj și de deschidere, să analizezi câtă muncă e în spatele bucăților ălora de carton colorat ce ascund pagini tipărite, cât timp investit de autor și editură, câte lacrimi de tristețe sau bucurie, câte zâmbete mai dulci sau mai amare, câte povești minunate din spatele lor ți-ar putea spune.

Asta, evident, dacă n-ai să treci pe lângă ei, nemulțumit că nu mai sunt retipăriți clasicii, că filozoful Z publică în altă parte, fără să te gândești că marele avantaj al unei astfel de întâlniri ar fi ocazia de a căuta oamenii ăia și a le spune: Da, monșer, mi-a plăcut… Sau: Domnule, se putea și mai bine… Dar măcar am o carte cu autograf, dacă vreodată vei deveni celebru, poate-am să scot ceva bani pe ea…

2 comments

  1. Ghenof Arcidalia

    Stii la ce nu te-AI gandit ?Poate ca cei care au intrebat de clasici (de care stiu din scoala)si de Z (de care au auzit pe la Tv) ,nu citesc deci nu au cum sa fie la curent cu literatura contemporana.
    Frumos articol!Felicitari pentru munca voastra

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: