Home » Interviuri » #stauacasa, cu autori Tritonic. Azi, un interviu cu Gabriel Klimovicz pentru Evenimentul Zilei

#stauacasa, cu autori Tritonic. Azi, un interviu cu Gabriel Klimovicz pentru Evenimentul Zilei

Vă recomandăm un interviu luat de Florian Saiu autorului Gabriel Klimovicz („Străinul din Țara Marelui Nimic”) pentru Evenimentul Zilei

– „Țara Marelui Nimic”… Un teritoriu fără granițe materiale – bine, bine, am înțeles -, dar cine a inventat această țară și de ce? Care ar fi scopul ei cel mai de preț? Și ce este Străinul?

– „Țara Marelui Nimic” este un spațiu al deșertăciunii, o zonă spirituală. Exemplele – cum este cel cu copilul mâncat de câini ziua în amiaza mare – sunt luate de la noi din țară pentru că îmi erau la îndemână. Asta nu înseamnă că România este „Țara Marelui Nimic”. „Țara Marelui Nimic” poate fi oriunde oamenii își pierd viața alergând după nimicuri pe care le consideră importante. Ce pot fi, concret, aceste „nimicuri”? Rătăcirea consumistă, banii, lăcomia de tot felul, alergătura după notorietate, după putere politică, după satisfacțiile gregare de orice fel, după plăceri. Când toate acestea devin scopul vieții noastre atunci am devenit cetățeni în „Țara Marelui Nimic”.

Prima parte a interviului poate fi citită aici

– Florian Saiu: Trăim, în secolul digitalizării și al tehnologizării, un paradox: deși avem la îndemână mijloace de comunicare extrem de rapide și de diverse, viețuim, parcă, tot mai singuri. Cum credeți că va arăta omul viitorului apropiat, stimate domnule Klimowicz?

– Gabriel Klimowicz: Nu știu dacă e un paradox. Pentru mine nu e. După părerea mea, digitalizarea, mijloacele de comunicare moderne cum ar fi telefoanele, tabletele, calculatoarele, internetul, nu sunt făcute pentru a apropria oamenii, ci pentru a-i despărți, pentru a-i distanța, pentru a-i însingura. Înainte, ca să vorbești cu cineva, trebuia să-l întâlnești. Iar comunicarea se făcea față către față. Îți priveai interlocutorul în ochi, îl simțeai. Comunicarea nu era doar verbală, era un fel de comuniune. Mai este încă. Dar din ce în ce mai mult nu mai e nevoie să-l întâlnești pe cel cu care vrei să discuți. Poți să vorbești cu oricine în lumea asta, fără să fie de față. Eu vorbesc cu copiii mei plecați din țară, adulți astăzi, pe internet.

A doua parte a interviului poate fi citită aici

– Florian Saiu: Se poate trăi din scris în România secolului al-XXI-lea, stimate domnule Gabriel Klimowicz?

– Gabriel Klimowicz: Nu! Nu se poate trăi din scris în țara noastră. Se poate însă muri din scris. De foame. Scriitorii nu câștigă nimic din publicarea unor cărți, din relația cu editura. Adică, efectiv nimic. Piața de carte de ficțiune din România își dă, cred, obștescul sfârșit pentru că cititorii au devenit extrem de puțini, iar autoritățile sunt complet dezinteresate să susțină cultura, respectiv literatura, așa cum se întâmplă în alte țări. Cei care lucrează în IT sunt scutiți de dări, deși acolo se câștigă foarte mulți bani și ar avea de unde să plătească 10%, cât e impozitul astăzi. Editurile însă, cărțile, nu sunt scutite de impozite.

A treia parte a interviului poate fi citită aici

Volumul „Străinul din Țara Marelui Nimic” poate fi comandat pe site Tritonic

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: