Home » Interviuri » „Al punto”, un roman polițist la patru mâini, în curând la Tritonic!

„Al punto”, un roman polițist la patru mâini, în curând la Tritonic!

A scrie o carte la patru mâini nu este o treabă ușoară.  Cei doi autori trebuie să-și armonizeze stilul și ideile, să se pună de acord asupra firului epic și, nu de puține ori, să treacă peste micile sau marile orgolii pentru  ca rezultatul final să fie un roman unitar și fluid.  Poate unul dintre cele mai reușite experimente de acest gen este cuplul (literar!) Teodora Matei – Lucian Dragoș Bogdan.  Seria ”Omul fluture” a fost un succes, iar „Un străin în regatul Asert” cimentează  acest coautorat.

Ei bine, sunt și alții care le calcă pe urme. Totul a plecat de la o plimbare pe malul Mediteranei în timpul căreia s-au rostit vorbele  „Am o idee de început de roman…” urmat de  „Știi ceva? Chiar nu e o idee rea!” Și uite așa a început să se nască istoria româno-spaniolă prilejuită de moartea violentă a unui chef român într-un restaurant din pitorescul oraș catalan Castelldefels.

Noul duo literar este compus din Anamaria Ionescu și Radu Costescu. Ea, jurnalist și scriitor, actualmente profesor de limba engleză. Mândră posesoare de pisică. Autoare, printre altele, a seriei „Sergiu Manta” și a romanului best-seller „Crăciunul care nu a mai venit”. El – IT-ist, soț și tată, proprietar al câinelui Bolt, care a inspirat personajul Arkon (cunoscătorii știu!). Veri din mame surori gemene, cei doi au crescut practic, împreună sub atenta supraveghere a Ioanei, sora mai mare a lui Radu. Iar acum sunt  „partners in crime”, lucrând de zor la o istorie complicată și antrenantă cu amănunte picante despre viața de „extranjero” pe meleagurile lui Gaudi. Romanul se numește „Al punto” și va apărea curând la editura Tritonic.

Despre Anamaria am mai vorbit și vom mai vorbi. Astăzi vă invităm să-l cunoașteți pe debutantul în ale scrisului Radu Costescu.

 

Cine este Radu Costescu? Ce ai vrea să știe cititorii despre tine?

Radu Costescu este ceea ce s-ar putea numi un tip absolut „average”. Familie standard – soție, doi copii și un câine, job standard – în zona de IT, dar nimic spectaculos, o viață în general organizată în jurul celor de mai sus. Nu-i nimic din ce le-aș putea spune cititorilor (apropo, chiar credeți că mă vor citi pe mine? Greșit, dacă vor citi o vor face pentru că a scris acolo Anamaria) fără să-i fac să măcar să caște, dacă nu să adoarmă. Doar un tip obișnuit, aflat la vârsta acelei celebre crize, care la mine se manifestă prin a mă apuca de scris romane polițiste în loc să-mi cumăr și eu ATV, să mă arunc cu parașuta sau să fac o vacanță într-un loc exotic și periculos, ca orice bărbat interesant aflat în plină criză a vârstei mijlocii.

 

Înainte de a fi scriitor, trebuie să fii cititor. Ce cărți are RC pe noptieră?

Acum, din păcate, nu prea mai am timp să fiu cititor, cel puțin nu cu ritmul și apetența pentru citit pe care o aveam acum câțiva ani. Își spun cuvântul atât munca, cât și dependența din ce în ce mai mare de online, filme, seriale și alte chestii care se asimilează mai fără efort decât cuvântul tipărit. Dar în măsura în care pot și-mi găsesc timp și elan, mă îndrept  mai puțin către literatura „serioasă”, gen clasici, filosofie sau altele de gen, mai degrabă mergând pe varianta „facilă” (dacă se poate spune așa) a literaturii noir, thriller, ceva fantasy sau science-fiction. Sigur, am anumiți autori preferați, la John Grisham, Isaac Asimov, Frederick Forsyth sau Dean Koontz am citit cam tot ce a apărut în România. Bine, și pe Anamaria Ionescu am citit-o integral, uneori chiar înainte de publicare. J

 

Se spune că IT-iștii nu prea au timp de lectură. Așa e?

Adevărat. Spuneam mai devreme că nu prea mai am nici timpul și nici starea necesară să savurez cărțile așa cum o făceam. Și, din păcate, nu prevăd nicio îmbunătățire în direcția asta. Tot din păcate nu cred că are vreo legătură cu profesia mea, nu sunt cei care lucrează în IT mai ocupați sau mai stresați decât alții. Doar că ziua fiecăruia dintre noi devine din ce în ce mai „scurtă”, pe măsură ce avansezi profesional sau ți se dezvoltă viața de familie, ceea ce conduce la din ce în ce mai puțin timp doar cu tine însuți, care este strict necesar pentru a te putea bucura de o carte. Mă bucur că văd din ce în ce mai mulți oameni în tren, avion, metrou sau autobuz cu o carte în mână în locul eternului telefon mobil și uneori (nu călătoresc extrem de des cu transportul în comun) îi invidiez că au reușit să-și găsească în calvarul zilnic al drumului către/de la muncă acea porție de timp personal care mie îmi lipsește de obicei.

 

Din câte am înțeles, ai de mai multă vreme năzuințe scriitoricești. Cum de au ieșit la iveală acum?

Nu este chiar atât de „de mult”. Sunt, într-adevăr, câțiva ani, dar nu mulți. Și se datorează faptului că, după părerea mea (subiectivă, desigur) cred că mă pricep să spun o poveste. Adică, în principiu, sunt o mică enciclopedie de bancuri, chiar dacă zilele astea le găsești pe toate pe net. Și când mă apucă cheful le spun și fain, cu intonație. Am zis că aș putea fi capabil să pun pe hârtie o poveste închegată, mai complexă un pic decât folclorul urban. Să fiu sincer, se dovedește mai greu decât a părut la prima vedere. Noroc că beneficiez de ajutor specializat, zic…

 

De ce o carte în duet? Cum e să lucrezi cu Anamaria Ionescu?

Pentru că, așa cum ziceam, „flying solo” s-a dovedit o nucă destul de tare. Și pentru care îți trebuie multă dedicație, iar eu, fiind un leneș de la natură, n-aș fi în stare să duc proiectul până la capăt. Dar având un imbold constant (enervant, pisălog, caută tu sinonimele) de la Anamaria începe să capete contur. Mai are mult până să ajungă ceva citibil, dar se poate. Cum e să lucrezi cu Anamaria? Grea întrebare. Trebuie să fiu sincer? Ceva descriere am dat mai devreme și adăugăm: este interesant, este incitant dar și obositor și uneori iritant. Pentru că Anamaria are „păcatul” de a fi perfecționistă când vine vorba de scris. Mi-a rescris aproape în integralitate o bucată de text pentru că nu i se părea că se potrivește personajului și poveștii. Este frustrant uneori, dar are și părți distractive. Și, ca să fiu sincer până la capăt, destul de dificil pentru ficat, pentru că aproape de fiecare dată sesiunile comune de creație sunt însoțite de o anumită cantitate de vin alb.

 

Anamaria spune că tu ești omul cu ideea poveștii din „ Al Punto”. Cum s-a născut?

S-a născut din pasiunea mea pentru gătit și pentru literatura „crime”. Fix în ordinea asta. Recunosc că toată viața mea de adult mi-am dorit să am un restaurant, „să mă duc la serviciu ca la cârciumă”. Cum se pare că visul ăsta are șanse mici de realizare, măcar în scris să mă apropii de mediul care mi se pare extraordinar de interesant, deși nu l-am văzut în realitate din interior. Poate realitatea nu este atât de seducătoare, dar vorbim de ficțiune acum, nu?

 

În cărțile partenerei tale literare există întotdeauna un strop de realitate în marea de ficțiune. Cât de multă realitate va putea fi citită printre rânduri în romanul vostru?

Multă. Cei care ne cunosc și cu care avem o istorie comună vor recunoaște pe alocuri frânturi de realitate trăite împreună sau discutate la un șpriț. Personajele în sine sunt inspirate minimal din persoane pe care le cunoaștem, oameni cu care am fost în contact de-a lungul vieții. Sper sincer ca prietenul meu care a inspirat unul din personajele principale să nu se supere că l-am „împrumutat” în acest scop. Oameni pe care îi cunoaștem, mici fragmente de realitate trăită strecurate, locuri pe care le-am văzut, cred că așa se crează o bază solidă pentru o poveste altminteri 95%… poveste.

 

Îți place să scrii? Vom avea șanse să-l mai citim pe Radu Costescu?

Sincer, nu știu acum să răspund la întrebarea asta. Dacă îmi place să scriu? Uneori da. Dacă îmi permite timpul? De obicei, nu. De aceea, Anamaria trebuie să tragă de mine și, fără ea, proiectul „Al Punto” ar fi murit de la primul capitol. Să ai și timp disponibil și inspirație în același moment e un pic de loterie. Dar să vedem cum ne descurcăm, ce iese la final și ce voi simți despre carte atunci când va fi gata. Abia atunci mă voi gândi dacă încep(em) un nou proiect.

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: