Home » Interviuri » Bogdan Hrib, în dialog cu Felix Nicolau

Bogdan Hrib, în dialog cu Felix Nicolau

Cine este Felix Nicolau?

Din fotoliul meu așezat lângă un birou alb, îngust, fabricat de Ikea și montat în Haga, adresez câteva întrebări unui bun prieten aflat undeva pe ruta Lund-Câmpina și de care mi-e un dor teribil, nu de alta dar să mai dezbatem oarecari conspirații cultural-geopolitice.

Așadar:

1. Chiar cine este? Prozator, critic literar, poet, eseist, profesor u Cinci direcții, cinci pasiuni, cinci povești de viață care implică mult timp de gândire și creație… Se poate duce așa o viață – 5 într-unul? Și dacă da, căci se pare că da, atunci de ce? Sau pentru ce? Sau, mai rău, pentru cine?

 

Mai nou şi pomicultor, ceea ce oferă ambrozie celorlalte cinci direcţii. Unde mai pui şi sporturile, în ciuda reumei, cum se zice prin Crişana. Deci nu mă „resemnez dulce”, vorba lui Lovinescu, un mare erudit. Dar nu e uşor pentru cei apropiaţi dacă nu sunt implicaţi cumva în cele cinci direcţii. Este o locuire perpetuă  în priză. Or, oamenilor nu le place priza, ci mai curând termostatul. Pasiunea mea rămâne cunoaşterea, fără să anticipez, să  forţez un rezultat deja cunoscut ca să  îmi fie bine. Deci e greu: majoritatea preferă  să  ştie dinainte cine va câştiga meciul de box.

 

2. Dragostea cea mare e una singură? Care dintre cele cinci e dragostea cea mare?

Absolut proza şi eseul. Căci implică fantezie, viteză, risc, inteligenţă nedomolită. Dar am depăşit vârsta dragostei celei mari, aşa că există şanse la dragoste multiplă. Cum spunea Anais Nin, anume că  poate iubi simultan mai mulţi bărbaţi, cred că  şi femei.

 

3. Unde te simți cel mai confortabil la masa de lucru? Într-o cafenea, pe o pajiște, în scaunul unui avion sau tren, urban sau rural?

Clar la masa de lucru, mai ales că scriu mai întâi cu pixul, abia apoi transcriu pe computer. Şi am nevoie de un pix cu vârf alungit şi trup cambrat.

De preferat ambientul rural, cu multe plante şi oi din rasa merinos la orizont. Apartamentele cu vedere spre alte blocuri şi cu declaraţie ca să ieşi la aer mai deschis măcat 15 minute nu îmi stimulează fiara creativă.

 

4. Fiind atât de atât prolific, ce mai apuci să citești? Mă refer la citit pentru propria pasiune, nu pentru… job sau joburi.

De fapt, nu sunt deloc prolific, tocmai pentru că citesc mult în toate domeniile. De pildă, public o carte cam la 3 ani. Dar e adevărat că scriu cronici de carte şi articole academice. Un articol academic necesită 4 luni de documentare, de scriere şi de redactare conform normelor diverselor reviste de profil. Iată, Lovinescu a publicat într-un deceniu peste zece volume de critică  literară  şi de diverese teoretizări. Dacă nu aş citi atât de mult şi de divers, aş fi prolific. Trebuie să meditez la chestia asta.

 

5. Ești unul dintre puținii critici care scriu despre romanele polițiste, vreo intenție de a scrie unul? Altul decât povestea din Tandru și rece readusă la lumină de Tritonic Books anul trecut în mijlocul pandemiei.

Cred că orice roman ar trebui să aibă un filon de suspans şi de crime. De exemplu, în al doilea roman al meu, Pe mâna femeilor (apărut în 2014, iată cât de prolific), există mult suspans şi chiar intrigă poliţistă, deşi este o scriere clar experimentală.

Apropo, chiar mă bucur că Tandru și rece a reapărut la Editura Tritonic, căci profilul îl recomanda: suspans, intrigă cu capcane, umor etc.

Desigur că mi-ar plăcea să produc un nou roman, chiar şi poliţist pur-sânge, dar aştept  o bursă de creaţie sau măcar pensia (după 70 de ani şi 80 de vaccinuri, fireşte).

 

6. „Taking the floor”, cum zice un titlu al unui volum academic semnat de tine, ce ne așteaptă în viitor pe malurile literaturii? Eroziune sau lărgim plajele cu scoici și ne tăiem picioarele?

Pe malurile generale cred că ne aşteaptă multă corectitudine politică. Va trebui să avem mereu grijă ce scriem, fiecare cuvinţel. Vom fi contabili şi auto-cenzori. În corespondenţa lui, G. Bariţiu aminteşte cum la Gazeta de Transilvania, în secolul al XIX-lea, ziariştii trebuia să îşi traducă singuri articolele în germană spre a fi citite de cenzorii imperiali. Posibil să fim nevoiţi curând să învăţăm foarte bine germana, în vederea autotraducerilor.

 

7. De ce Istoria nucleară a culturii? Desigur, noul volum apărut acum câteva zile debutează cu o explicație elaborată și totuși una, mai pe scurt, pentru un cititor grăbit?

Dincolo de „cârligul” aferent, este vorba despre nucleu, adică despre concentrare şi dinamism. Fireşte, cine doreşte să îşi imagineze bombe nucleare sau dezvăluiri bombastice, în genul media care de câţiva ani doar „aruncă nucleara”, are toată înţelegerea şi suportul meu părinteşti.

 

8. Ca să nu fie 7 întrebări, a opta e din categoria celor predictibile și uzuale: planuri de viitor? (Și cum s-ar zice acum la modă… „ai un program” pentru planurile de viitor?)

Planurile de viitor sunt cam etatizate acum. Statul ne face viitorul. Oricum, fiind în fază de tranziţie, încă ne închipuim că mai avem viitor personal. Totuşi, voi încerca să public o carte despre înfăptuirea unui supra-arhi-canon, ceva pentru o cunoaştere transdisciplinară, căci monodisciplinaritatea ne face obedienţi şi sperioşi. O împletire a zonelor de cunoaştere. Cum ar zice Marian Papahagi, condiţia criticii este tragică , căci ea tinde să se transforme în obiectul ei de critică , adică  în literatură. De unde şi criticul, deducem, ar fi o făptură  tragică (dacă  ar mai putea fi ceva tragic într-o lume mai degrabă  înclinată  spre ridicol).

Mulțumesc mult.

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: