Home » Interviuri » Mini-interviu cu Teodora Matei despre comisarul ușor infidel și inspectorul… playboy sau doar nehotărât

Mini-interviu cu Teodora Matei despre comisarul ușor infidel și inspectorul… playboy sau doar nehotărât

1. „Himere” este noul tău roman în seria „Cazurile și necazurile Comisarului Anton Iordan”. Se pare că „ușor infidelul tău comisar” nu prea mai apucă să-și trăiască viața personală cu atâtea cazuri pe cap… În plină pandemie aleargă împreună cu inspectorul Matache de-a lungul și de-a latul Românei întâlnind o mulțime de colegi din poliție. Pentru cei care nu au fost de față la lansarea din Ploiești, te rog să ne povestești de unde și până unde atâtea forțe proaspete? Ai intenția să aduci și în poveștile viitoare această echipă… națională? Adică încep cu întrebarea de final: ai deja ideea pentru viitorul roman?

Într-un fel, a fost bine să aibă mintea ocupată ca să nu-și facă scenarii despre ce-ar fi putut fi. Chiar și-așa, tot i-au venit niște idei ciudate. Cât despre cine n-a fost de față la lansarea din Ploiești… sper să fi avut motive întemeiate. Altminteri, s-ar putea regăsi printre personajele următoarelor volume. Glumesc, evident, iar cei ce mă cunosc știu că am simțul umorului. Voiam doar să fac o trecere spre următoarea întrebare, cea referitoare la echipa națională. Cum să-ți explic… de-a lungul vremii, câțiva apropiați mi-au zis că s-ar bucura să-i transform, la un moment dat, în personaje. Asta n-a fost prea simplu, pentru că a trebuit să fiu foarte atentă cum să ofer o descriere cât mai amănunțită a omului real, astfel încât să poată fi recunoscut, dar să-i stea și bine în noile haine (de polițiste, recunosc) oferite cu ocazia „Himerelor”. Pentru că n-am auzit să se fi plâns cineva de găselnița mea, cu siguranță voi mai duce anchetele prin zonele unde activează doamnele respective. Cu volumul următor trebuie să-mi plătesc o datorie pentru un om care a apărut, în rol secundar, în cărțile anterioare, și care mi-a zis că vrea să-l fac ucigaș în serie. Ce nu face un autor pentru prietenii și fanii lui?! Schițează un șir de infracțiuni cu mulți suspecți și un singur făptaș (spoiler: asta e ideea viitorului roman).

 

2. O întrebare de la un cititor anonim – Matache pare că zbura din floare în floare, se va așeza el la casa lui? Și dacă da, va alege o colegă cu o meserie apropiată sau chiar o polițistă? Și acum completarea mea – te gândești la un moment dat să-l scoți la pensie pe Iordan și să-l transformi pe Matache – în vioara întâi? Eventual printr-o nouă serie?

Sincer, Matache e trecut de treizeci de ani și nu vreau să ajungă să-l însoare babele. A zburat ce-a zburat, dar simte nevoia unei vieți de familist. Acum, ce să zic?! Poate dau din casă, dar în volumul abia lansat a cam ales… Cât despre o nouă serie… nu știu ce să zic. Oamenii ăștia îmi sunt tare apropiați, mai stau cu ei la câte-o șuetă și n-aș vrea să vină într-o dimineață, Iordan, la o cafea, cu capsa pusă pentru că l-am scos din joc. Asta i-ar putea adânci depresia cauzată de gândul pensionării. Dar, cine știe?! Poate pleacă de bunăvoie și-am scăpat de-o grijă.

 

3. Ideea care duce la deznodământul din Himere a absolut neașteptată. Cum a apărut ea, evident fără să ne dezvălui finalul? De fapt cum apar toate ideile din romanele tale – la serviciu, acasă, la o cafea, în autobuz?

Eu sunt fascinată de o anumită ramură a biologiei, așa că numai ce-am citit un articol și-am avut ideea de final. Mai greu a fost cu restul, dar sper că am deznodat toate ițele încurcate (cu voie) de la bun început. Cât despre modul / locul în care ne simțim inspirați… Autorul contemporan, fie el român au ba, e un om absolut obișnuit. Nu trăiește în turn de fildeș, nu are oameni la curățenie sau la bucătărie, nu i se-ntind covoare roșii peste tot, pe unde se duce. Și-atunci, nevrând să par lipsită de modestie aducând în discuție un astfel de exemplu, dar cum Agathei Christie îi veneau idei atunci când spăla vasele, e normal ca muzele să ne surâdă în cele mai neașteptate momente: când amestecăm într-o cratiță cu o lingură de lemn, când aspirăm covorul plin de puf de pisoi, când venim cu sacoșele de la piață de ni se lungesc brațele.

O să spun o chestie interesantă, pe care probabil că am mai zis-o, dar pentru că anul acesta am făcut o vârstă rotundă, îmi permit să mă repet: la Târgu Mureș, în 2016, am lansat primul volum cu tentă polițistă. Zic tentă pentru că avea și influență SF, și fantasy… Ei bine, acolo am primit provocarea de a scrie un roman polițist ca la carte, fără alte artificii. M-am codit, evident, că e mai greu cu reguli, legi, proceduri… Lucian, care asistase la provocare, îmi tot dădea ghionturi și zicea: „Hai, că poți! Bagă-te!” Așa că a doua zi, în holul cinematografului Arta, admirând o expoziție de tablouri, l-am tras deoparte și i-am zis: „Nu știu cum o să fie romanul ăla polițist, dar va începe cu trupul unei femei roșcate, spânzurat cu capul în jos, al cărei păr va atinge pământul, precum perii unei pensule. Și se va numi Living candles”. Exact, am ales mai întâi titlul în engleză.

 

4. Există deja un orizont clar al unui nou roman pentru 2022?

Clar e că va fi romanul cu ucigașul în serie, nu de alta, dar nu voi mai avea liniște în cartier. Acum, că veni vorba, știi ce mi-a plăcut să aud? Că ploieștenii mei au recunoscut clădirile, magazinele, gardul verde, metalic, de lângă chioșcul de ziare din vecinătate, unde-și beau băieții de cartier cafeaua, stând la taclale, strada pe care mi-am imaginat eu că ar fi trăit torționarul din „Afaceri de familie”. Le-a plăcut că am amintit de pub-ul lui Leonard Doroftei, unde Moșu’ trecea pe la mese să discute cu clienții, să facă poze. (Nici în „Himere” nu m-am abținut.) Ce să mai…?! Cred că acțiunea se va desfășura, în cea mai mare parte, pe teritoriul meu. Idei de personaje am, trebuie doar să le dau de lucru.

 

5. Și totuși de final – care sunt alte planuri (ne-polițiste) ale autoarei Teodora Matei?

Grea întrebare. Alături de camarazii mei, Lucian Dragoș Bogdan și Daniel Timariu, am plănuit câte-o povestire din universul fiecăruia: la mine – castelui Baronului Nikos, la Lucian – „Cartea Haosului”, la Daniel – „Tenebre”. Și, pentru că cititorilor le-a plăcut povestea din „Un străin în regatul Assert”, împreună cu colegul Lucian ne-am suflecat mânecile și… nu, încă nu ne-am apucat de treabă pentru o continuare, dar suntem foarte hotărâți.

Evident, astea depind de minunatul nostru editor care ne-a susținut și încurajat de fiecare dată când am venit cu o idee năstrușnică. Dar știi ce m-ar bucura tare mult? Să-i trimit, odată, un calup de poezii și să-mi accepte publicarea lui. Știi de ce? Pentru că doar citindu-mi proza și versurile oamenii mă pot cunoaște pe de-a-ntregul. Poate-mi pui o vorbă bună, zic.

Vorbind despre planuri nepolițiste… mă gândesc că n-ar fi rău să scăpăm de virusuri și de restricții, să ne vedem cu oamenii care ne citesc, să venim obosiți dar fericiți de la târguri de carte, lansări, evenimente…

La final, precizez că voiam să pun o sumedenie de emoticoane zâmbărețe, dar nu-s convisă că vor fi preluate pe site. Cine mă cunoaște, știe pe unde le-aș fi presărat.

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: