Home » Recenzii » Recenzii de august, 2022

Recenzii de august, 2022

Particularitati socioculturale și lingvistice ale mesajului publicitar: Franța și România 1919-1939. Repere teoretice

Iulia Macaria

colecția Comunicare media, Tritonic, 2022

„În conformitate deplină cu obiectivele acestui ambițios proiect de cercetare – scrie prof. univ. dr. Ion Cuceu, Facultatea de Studii Europene Universitatea Babes-Bolyai -, preocupată de ideea de a determina ponderea și însemnătatea cultural-istorică a influenței presei franceze interbelice asupra celei românești, autoarea și-a formulat, de la început, o ipoteză de lucru realistă, exactă și bine delimitată, menită să stabilească: <<În ce măsură publicitatea românească din presa pentru femei din București din perioada interbelică se adapta modelului francez?>> Cu alte cuvinte, Iulia Macaria își propune un studiu interdisciplinar: filologic, sociocultural, etno-antropologic și etnolingvistic aplicat referitor la influențele franceze asupra limbajului, structurării și eficientizării discursului publicitar românesc și traducerii publicitare din presa feminină și feministă interbelică din București, în care scop consultă și valorifică surse bibliografice ținând de domeniile filologiei comparate, etnolingvisticii, istoriei și sociologiei, jurnalisticii și istoriei presei franceze și românești, filosofiei și studiului mentalităților urbane, aprofundându-și analizele etnoculturale din partea <<aplicativă>> a lucrării până la nivelul elementelor lingvistice și etnoculturale de bază din textele publicitare cuprinse în corpusul din cea de-a doua parte.

recomandare de Stelian Țurlea pe amosnews

 

Natura bârfei

Zsuzsanna Szvetelszky, Eliza Bodor-Eranus

Colecția Comunicare media, Tritonic, 2022

„Volumul nostru vă prezintă diferite definiții ale bârfei și cadrul ei theoretic. Vom încerca să descriem o varietate mare de situații de bârfă, ilustrând-o prin exemple concrete în diverse situații ale comunicării. Scopul nostru este să oferim sprijin cititorului ca, atunci când ajunge într-o situație similar celor descries de noi, să poată decide asupra modului de rezolvare. În zilele noastre, cercetarea bârfie poate fi privită ca o zonă de graniță în științele sociale. ” (autoarele)

semnal editorial de Stelian Țurlea pe mediafax

 

 

Schițe de iubire 2.0

Teodora Matei, Lucian-Dragos Bogdan, Danut Ungureanu, Anamaria Ionescu, Teodora Anghel, Tony Mott, Bogdan Hrib, Rebeca Cojocaru, Mirela Oprea, Daniel Timariu

Colecția Cașmir, Tritonic, 2021

Schițe de iubire 2.0. Povestiri romance este un volum ca un caleidoscop sau ca o piatră prețioasă cu multe fețe. Pentru că iubirea este văzută din multiple perspective. Iubirea adolescentină, iubirea matură, iubira care cere sacrificiu, iubirea neașteptată, iubirea ca putere (de manipulare). Indiferent că ritmul este alert sau molcom, indiferent că finalul poveștii de iubire este fericit sau trist, indiferent dacă povestea de iubire te consumă sau îți dă energie, iubirea te modifică, povestea de iubire te schimbă iremediabil. Zece autori – zece stiluri diferite, de la scriitori consacrați, dar și de la unii la început de drum (felicitări editurii și antologatorilor pentru selecția materialelor și a autorilor din zone diferite și cu experiență diferită). Și nicio poveste precum cealaltă. (…) Fiind zece povestiri de la zece autori diferiți, nu voi menționa nimic despre niciuna, tocmai pentru a nu face diferențe între ele și pentru a nu vă răpi bucuria lecturii. Schițe de iubire 2.0. Povestiri romance este o carte pe care fie o citești pe nerăsuflate, dorind să vezi iubirea sub toate formele imaginate de autori, fie o citești încet, cu pauză între povestiri, ca să îi permiți fiecărei lecturi să își lase amprenta în (și pe) sufletul tău. Un volum ca briza mării într-o zi toridă de vară!

recenzie de Violeta-Loredana Pascal pe prwave

 

Călător prin lumea mare, ediția a II-a

Bogdan Teodorescu

Colecția Serie de autori, Tritonic, 2022

Pe Bogdan Teodorescu cei mai mulți îl cunosc drept un sobru și exact profesor universitar al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, îl vor fi văzut în destul emisiuni de dezbateri televizate. Dar este și jurnalist și mai ales criitor, a publciat romane, unele cu tentă polițistă, și jurnale excelente de călătorie. Primul dintre acestea a fost „54/24”, în 2008, adică 54 de locuri din 24 de țări, carte care a avut „doza ei de succes” și a fost urmată, în 2011 de „Călător în Lumea Mare”. Acum, după 11 ani, putem semnala a doua ediție. Căreia i-a adăugat o prefață nouă. (…) O excelentă lectură de vacanță, când lumea s-a redeschis după pandemie.

recomandare de Stelian Țurlea pe mediafax

 

Al punto

Anamaria Ionescu, Radu Costescu

Colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2022

La lansarea romanului pe care îl semnalăm acum, Anamaria Ionescu mărturisea cum a apărut ideea acestui roman. Se plimba pe țărmul Mediteranei, lângă Castelldefels, un orășel sau sat din extremitatea metropolitană a Barcelonei, când, trecând pe lângă un restaurant celebru al locului, vărul ei primar i-a sugerat să scrie un thriller despre un chef (bucătar șef) român care își găsește sfârșitul (e asasinat, s-o spunem pe șleau) la Barcelona. Ideea a prins și s-a transformat în romanul de față, de trei sute de pagini, cu multe personaje și o acțiune palpitantă, în care nu e vorba doar de lumea restaurantelor și a afacerilor care se învârt în jurul lor, ci și de droguri, trafic cu carne vie, delapidări, furturi, mafie română și moldovenească, acțiune concertată a polițiilor română și spaniolă. Faptul că trăiește în Spania a ajutat-o mult să facă acțiunea mai verosimilă, știind destul de bine viața românilor plecați, indiferent din ce motiv și felul în care sunt văzuți de spanioli. (…) Romanul debutează cu descoperirea trupului asasinat al șefului român, în chiar bucătăria restaurantului său. Personajele, români și spanioli, care apar, au avut de-a face într-un fel sau altul, într-un timp mai îndepărtat sau mai apropiat, cu șeful român și contribuie în diferite grade la elucidarea enigmei în paginile ultime.

recomandare de Stelian Țurlea pe mediafax

 

Cartea nimicurilor

Dănuț Ungureanu

Colecția Serie de autori, Cașmir, Tritonic, 2021

Dănuț Ungureanu este scriitor și jurnalist. De-a lungul timpului a abordat o paletă largă de genuri, de la science fiction, publicistică, thriller, romance. (…) Un fel de romance este și romanul semnalat astăzi, publicat la sfârșitul anului trecut. O femeie, Antonia, Toni, caută un bărbat care a fost iubirea ei de pe când era studentă (…) Pentru ea, nu fusese primul bărbat, dar prima iubire și singura. El voia să ajungă scriitor. Dar idea unei căsătorii și a unei stabilități îl îngrozea. A forțat despărțirea și și-a continuat viața (…) Apoi dispare. La propriu. Nimeni nu știe nimic despre el. Iar Toni, după douăzeci și cinci de ani, revine cu probleme în București, vrea să afle, însă nici prietenul cel mai bun al lui Dani nu știe nimic. (…) Scria Dănuț Ungureanu pe Facebook, după apariția cărții: „Ce mai e însemnat, esențial, în lumea și în vremurile acestea? Adevărul dureros e că te poți desprinde de toate cele fără de care n-ai fi conceput să trăiești. Se duc pe rând, când le-a venit vremea…”

recomandare de Stelian Țurlea pe mediafax

 

3.7 povestiri

Daniel Timariu, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan

Colecția SFFH, Tritonic, 2022

Dacă până acum conceptul propunea povești de sine stătătoare, volumul 3.7 aduce cu sine povestiri legate de întâmplările unor serii mai ample ale celor trei scriitori, împrumutând și personajele acestora. Cartea, în sine, devine un „teaser”, un obiect promoțional, prin care un cititor care nu a luat contact cu lumile ficționale ale celor trei este inițiat și se poate decide pe care dintre ele le va aprofunda. Iar pentru cititorii deja familiarizați cu cele trei opere extinse, cartea mai oferă câte o mică gustare. (…) În concluzie, volumul reprezintă o bună carte de vizită pentru toate cele trei serii, iar prezența stilurilor atât de diferite oferă o varietate în care sunt mari șanse ca orice cititor să găsească cel puțin un element pe placul său.

recenzie de Alexandru Lamba în revista Galaxia 42 nr 29 / 2022

 

Johana Gustawsson Block 46Block 46

Johana Gustawsson

Colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2019

Primul thriller din seria Alexis Castells și Emily Roy a avut un debut încețoșat și un final neașteptat! Povestea am asemănat-o cu o pânză de păianjen. A durat ceva să înțeleg forma finală, însă odată prinsă în “capcana” ei, nu am mai putut-o lăsa din mână! Un thriller nordic plin de suspans și elemente noir, personaje puternice și care ascund secrete întunecate, dar și un ritm alert și o intrigă foarte bine construită. (…) Prezentul alternează cu trecutul, anchetarea crimelor odioase din prezent fiind intercalată cu acțiunea din lagărele de concentrare din Al Doilea Război Mondial; avem detalii șocante și indicii oripilante dacă nu aveți stomacul tare. Un thriller cu toate Ingredientele bine dozate!

recomandare de thereadingotter pe Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: