În perioada 25 mai – 8 iunie, editura Tritonic a organizat un blog-tour pentru romanul „Reziliență”, de Bogdan Hrib, un nou volum din seria Stelian Munteanu.
Cum să încep? Prin a vă spune că romanul a apărut cam de o lună, deci e încă proaspăt-proaspăt? Că e o continuare a seriei „Stelian Munteanu”, ce numără, până acum, cinci volume? Că e o abordare modernă, pe repede-înainte, a unor probleme mai actuale ca oricând? Că Stelian Munteanu s-a transformat parcă într-un june cu coșuri care aleargă în limbă după iubita (soția) plecată cu serviciul la Londra, pândind cel mai mic prilej și pretext să dea o fugă din sufocantul București până în mai recea și mai umeda capitală a Angliei, ca să se giugiulească nițel cu cea căreia i-a salvat viața în „Somalia, mon amour” și care apoi i-a devenit soție? (…) Însă Bogdan Hrib ridică miza, aruncând în luptă o organizație menită, se pare, deși nu păcălește pe nimeni, să separe grâul de neghină în rândul informațiilor false ce circulă prin media, așa-zisele fake news, a căror apariție pare că nu o mai poate stopa absolut nimeni. (…) O revoluție poate începe pașnic, pe neobservate, cu o idee pusă în practică de o mână de oameni. Cam asta e. Cu bani, resurse, oameni capabili și dornici, manipulări, „conturi false, petiții, demonstrații, totul ascuns sub perdeaua unei asociații care… protejează publicul de știrile false…” Însă trebuie ținut totuși cont de placiditatea maselor, de indiferența oamenilor și de… rezistența materialelor. Sau de reziliență.
recenzie de Liviu Szoke pe blog fansf
Cartea excelează mai mult ca un thriller politic, decât ca o lectură polițistă clasică. Avem parte de elemente antrenante ale unei anchete ce se adâncește cu fiecare personaj nou. Intriga este susținută de o sumedenie de personaje, multe dintre ele fiind recurente în cadrul acestei serii, și de relațiile dintre ele. Elementul politic este prezent încă de la începutul lecturii, atunci când România deține șefia conducerii UE, culminând cu un final ce se pictează pe fondul comemorării unui an de la mitingul diasporei de pe 10 august 2018. (…) Recomand cartea cu mare drag, cât și toată seria de altfel, fiind ceva revigorant pe piața de carte românească, Bogdan Hrib deținând rețeta unui roman polițist captivant.
recenzie pe blog ciobanuldeazi
Ceea este de asemenea de apreciat sunt personajele, mi se pare a fi foarte ușor de relaționat cu ele, sunt ușor de înțeles și foarte bine construite. Bineînțeles că nu ducem lipsă nici de răsturnări de situație. Ajungi pe parcursul cărții să fii convins de anumite aspecte, care se dovedesc a fi eronate. Îi acord 5 steluțe din 5. Fără a da spoilere, cartea nu este deloc clișeică, întâmplările nu sunt ceea ce par la prima vedere și îți va fi greu să deosebești personajele pozitive de cele negative.
recenzie pe blog bookblog14
Cartea începe ca o investigație a unei posibile crime și ajunge rapid un thriller politic cu mize enorme. Tratează subiecte mari, de la fake news la răsturnarea ordinii sociale, totul presărat cu personaje care mai de care mai intrigante, de la Jack King, omul bun la toate al unui baron local și până la un jurnalist care e versiunea britanică a lui Munteanu. Și, desigur, un domn de la servicii. (…) Per total, e o carte care ridică niște probleme interesante și tratează niște subiecte fascinante. Acțiunea nu e grăbită, dar ai nevoie de atenție ca să poți urmări totul. Stilul îți lasă senzația de ancorare foarte puternică, atât geografic, cât și din punct de vedere al specificului local. Nu e un roman care să te țină cu sufletul la gură, ci un thriller politic care să-ți dea de gândit cu privire la cât de fragile sunt, de fapt, construcțiile de putere ale lumii.
recenzie de Georgiana Vlădulescu pe blog Jurnalul unei cititoare
De asemenea, mi-a plăcut faptul că acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri narative, fiind complexă. Astfel, ajungem să cunoaștem diferențele culturale și de caracter dintre personaje și modul în care reușesc să comunice. Am rămas plăcut surprinsă de modul în care autorul a încheiat romanul deoarece nu m-am așteptat ca acel personaj să fie găsit vinovat. Cartea lui Bogdan Hrib îmbină în mod armonios politică, iubirea și misterul, motiv pentru care v-o recomand cu drag.
recenzie pe blog anareadss
Personal, mi-au plăcut ritmul alert al desfășurării acțiunii, frământările interioare ale personajelor (unele mai vechi, altele mai noi) și stilul bășcălios, căci nu văd potrivindu-se un cuvânt mai academic, în care autorul îl tratează pe Stelian, plasându-l mereu în postura de a cincea roată la căruță pe lângă polițistul Tony Demetriade, a echipei lui, a englezilor și a oamenilor din serviciile secrete – deși Stelian, ca întotdeauna, chiar reușește să contribuie cumva la mersul anchetei. Tot personal, m-aș fi lipsit de discuțiile siropoase dintre el și soție, pe care o vede rar și de care îi e dor mereu (ea e cu serviciul în Anglia, el e în România), deși mă gândesc că acest aspect de ușor patetism este important pentru construcția personajului, așa cum și l-a imaginat și reprezentat Bogdan Hrib. Și ca să închei într-o notă amuzantă, n-am putut să nu mă întreb ce s-ar fi făcut toți acești investigatori și suspecți și cum s-ar fi deplasat ei prin țară și prin străinătate dacă toate acestea s-ar fi petrecut în 2020, în perioada pandemiei și a îngrădirii temporare a libertăților de călătorie?
recenzie de Cristina Mitrea pe 4arte.ro
Volumul se citește foarte ușor, deși sunt și elemente care probabil vă vor da de furcă, în cazul meu politica, au avut parte și de iubire, relația dintre Stelian și soția sa m-a înduioșat foarte mult, dar și multe trădări, piperate cu corupție, toate acestea au fost împletite foarte bine cu numeroase răsturnări de situație și mistere ce par imposibil de elucidat.
recenzie pe blog bookwormsinacozycorner
Am mai spus-o și cu alte ocazii: Bogdan Hrib are abilitatea jurnalistului, a fotografului de a surprinde într-un cadru tot ce e esențial pentru a te ajuta să-ți dai seama ce, cine, unde, de ce. Îți poate creiona un peisaj și istoria acelui loc într-o singură frază. Asta îi permite să țină cu ușurință în frâu și să manevreze multe personaje, fire narative, fără să piardă ideile. E concis, știe să rămână la subiect și, în plus, stilul dă ritm poveștii. (…) Pe de altă parte, am apreciat în mod deosebit modul cum a fost redat contactul englezilor cu specificul poporului român. Creionarea contactului între culturi reprezintă pentru mine un detaliu extrem de atractiv. (…) Per ansamblu, Reziliență mi s-a părut o carte de tranziție, dacă pot spune așa. Munteanu încă apare în prim-plan, dar Demetriade este și el bine conturat, prezent, implicat. Am perceput cartea drept o placă turnantă între două serii.
recenzie de Lucian Dragoș Bogdan pe site luciandragosbogdan
Pe fondul frământărilor politice și economice, al lăcomiei, al dorinței de putere, Bogdan Hrib scrie un roman incitant, atractiv și plin de adrenalină. Un roman care vorbește nu numai despre situația din țară și din Europa, dar și despre viața privată a personajelor implicate, despre gândurile și trăirile lor, ceea ce-l face cu atât mai interesant.
recenzie de Arci pe blog literaturapetocuri
Firul narativ al romanului Reziliență se axează în special pe rezolvarea cazurilor de crimă și mai apoi pe descoperirea a ceea ce se pregătește pe teritoriul României de către țările prietene și vecine. Însă, pe lângă acest punct central al cărții, mai putem observa câteva opinii ale autorului, câteva idei sau evenimente care sunt discutate tangențial. Acțiunea plasându-se în anul 2019, este foarte ușor pentru cititor să identifice câteva repere. Spre exemplu data de 10 august care este menționată de mai multe ori în carte. Modul în care autoritățile române aleg să se implice, sau nu, în diferite cazuri. De asemenea, corupția și legăturile autorităților cu baronii locali sunt un liant de legătură în poveste. Mai sunt amintite și detalii legate de supravegherea înainte de Revoluție, aniversarea a 30 de ani de democrație și ce înseamnă Brexitul.
recenzie de Luiza Potecă pe blog luizacomenteaza
„Reziliență” nu este un simplu roman polițist, ci mai degrabă un thriller politic, fiind bogat în astfel de detalii. (…) Finalul este unul surprinzător, fiind, totodată, partea mea preferată. Bogdan Hrib a reușit să-mi dărâme toate teoriile legate de cine ar putea fi făptașul. (…) Cartea se joacă cu mintea voastră, vă dă toate planurile peste cap și vă pune mintea în mișcare.
recenzie pe blog angelswithbooks
Cu fiecare personaj nou apărut veți remarca cum acțiunea se adâncește iar lucrurile vor deveni din ce în ce mai complicate.
recenzie pe blog andreeatess
Multe întrebări încep să își facă apariția pe parcursul cărții, ceea ce m-a făcut mult mai interesată de final. Mi-a plăcut mult cartea, chiar mai mult decât m-aș fi așteptat. Nu mai citisem de mult timp o carte mystery&thriller și chiar îmi era dor, pot spune că această carte a venit la momentul potrivit. Am devorat-o în doar câteva zile. Sunt prezente și temele actuale, Brexit-ul și fake news. Mi-a plăcut faptul că deși o situație începea să se limpezească, apărea ceva nou și apele se tulburau iar, ceea ce m-a ținut într-un suspans continuu. Acțiunea m-a prins încă de la primele pagini, mai ales că se intensifică cu fiecare personaj nou apărut.
recenzie pe blog ioanareads
Evenimentele au loc într-un ritm alert (…) Până acum au fost foarte bine observate elementele unui thriller pe care eu l-aș vedea mai mult ca pe unul politic. Există implicații geopolitice care oferă o notă și mai mare de mister întregii cărți, alături de multitudinea de personaje interesante și cu roluri bine conturate.
recenzie pe blog travelbooks
Îmi doresc să citesc mai des astfel de cărți bine scrise și din care rămân cu anumite elemente cheie ce mă pot ajuta și în viața reală. Precum diversitatea culturală, diferitele origini ale cafelelor, multitudinea de restaurant și cafenele atât din București, cât și din Iași, dar și cele mai frumoase muzee de vizitat din țară. Toate aceste mici detalii construiesc un volum demn de citit de toată lumea care are ocazia să o facă, mai ales pentru modul în care povestea te lasă complet fără aer.
recenzie pe blog goddessreadbooks
Cartea poate fi găsită pe site Tritonic, libris, librăria Mihai Eminescu-București