Despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez

Pe site-ul bookaholic.ro a fost publicată o anchetă realizată de Eli Bădică sub titlul: Anchetă despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez. Alături de Ana Antonescu, Florica Ciodaru-Courriol, Mariana Cojan Negulescu, Bogdan Ghiu, Nicolae Tzone și Olimpia Verger, Bogdan Hrib, editorul editurii Tritonic, a dat curs invitației.

Cred că ar fi multe de scris și de spus, așa că o să încerc să-mi ordonez ideile:

– Provocările traducerii și, implicit, publicării literaturii române sunt prezente nu numai în spațiul francez. Chiar dacă piața britanică sau cea nordică sunt diferite, și nu puțin, autorii români sunt la fel de greu de regăsit.

– Îmi va fi greu să-mi spun o părere în zone ale pieței de carte pe care nu le cunosc. Așadar, mă voi concentra pe zona ficțiunii de gen, mai concret în aria delimitată de ceea ce francezii numesc polar, anglo-americanii mystery & thriller, nordicii… noir, iar noi (destul de inconsistent și incomplet) literatură polițistă.

– Piața de polar franceză a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare explozivă (aproape toate editurile importante au o colecție bogată), iar după participarea la Livre Paris, am avut onoarea de a fi invitat la cel mai mare festival de gen din Franța – Quais du Polar de la Lyon.

– Romanele mystery & thriller au fost conduse (ca și celelalte genuri, probabil) de mode efemere. Acum ceva vreme, au apărut foiletoanele clasicilor britanici sau francezi; imediat înainte și după al doilea Război Mondial, detectivii lui D. Hammett și R. Chandler au definit subgenul hardboiled, a urmat apoi Războiul Rece și romanele cu spioni. După 2000, s-a lansat brusc thriller-ul istoric și, în ultimii zece ani, ceea ce numim nordic noir. Cu o lungă istorie, occidentalii au fost tot timpul prezenți pe rafturi și în ochii cititorilor. Din nefericire, istoria noastră, deși la fel de lungă, este foarte subțire, doar câteva încercări interbelice și multe romane milițiste în perioada comunistă. Câteva excepții ca Zincă, Ojog-Brașoveanu sau contemporanul nostru George Arion. Așadar, cred că o primă explicație a puținelor lucrări traduse este legată de lipsa unei cantități (și calități, în mod implicit) care să ofere rădăcini istorice și o raportare consistentă la tradiție. Chiar și acum avem prea puțini autori de mystery & thriller. Poate că puțin peste două duzini, mai puțini decât cei din Islanda.

Articolul poate fi citit în întregime online: Anchetă despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez.