Prea multe lansări în luna mai…
Așa s-ar zice. Unii exclamă: au înnebunit salcâmii. Eu zic că au înnebunit editorii…
De ce?
Păi am reușit să înghesuim în vreo 3 săptămâni o mulțime de evenimente (nu mai am forța să le număr!) și cam așa stau lucrurile… Unele sunt clare, altele în organizare… Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă în iunie. Dar până atunci… mai.
Așadar:
CE-A FOST DEJA:
– 9 mai e sărbătorit la Timișoara cu 3 cărți academice (printre ele Cartea interviurilor SF a lui Lucian-Vasile Szabo) la Biblioteca Centrală Universitară și cu 5 volume la librăria „La Două Bufnițe”. Lansare în premieră a cele două volume de debut: Sfârșitul inocenței (și alte povestiri) – Cristian Vicol și Amor fără alcool – Ciprian-Ionuț Baciu.
– 10 mai – Romance Day la Hotel OPERA în Mamaia Nord. La ora 19, în sala de conferințe de la etajul 9 al elegantului hotel Opera am început o lungă discuție despre autorii români și cărțile lor… de dragoste. Am lansat în premieră Schițe de iubire volum cu 10 autori, coordonat de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, apoi Cavalerii timpului. Volumul 1 Inițierea de Mirela Oprea. Am prezentat cea mai tânără autoare a editurii – Teodora Șerbănescu și romanul ei de debut Dincolo de ziduri. Au mai fost acolo pe lângă autorii deja pomeniți: Anamaria Ionescu, Teodora Anghel, Rebeca Cojocaru, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib. Oare am uitat pe cineva?
– 11 mai – ne-am împrietenit cu Librăria Dorian Gray din Constanța. La ora 17 echipa din ziua precendentă a recidivat cu o discuție-lansare destinsă și simpatică, tot despre Schițe de iubire, Cavalerii timpului și Dincolo de ziduri. Mulțumim gazdelor – umane și feline…J
– 11-12 mai – Sesiune Helion la Timișoara. Comandoul bănățean e pe poziții: Cătălina Fometici (Imperiul de sticlă), Lucian-Vasile Szabo, Daniel Timariu (seria Tenebre), Cristian Vicol (Sfârșitul inocenței) și Ciprian-Ionuț Baciu (Amor fără alcool)
CE URMEAZĂ:
– 15 mai la 16.30 – în vizită la Fundația Europeană „Titulescu”, cu Sorin Cristescu și seria sa de volume dedicate corespondenței Reginei Maria (Conferința „Queen Mary and the War of Romania’s Reunification”, invitați de onoare printre care Ambasadorul Marii Britanii la București). Nu ratați cartea Queen Marie and Colonel Boyle. Confessions.
– 16 mai – Ploiești – Pub „La Conac” (Konaque Pub), ora 17.30 – super lansare Schițe de iubire și Noir de București, plus toate volumele autorilor prezenți. Vor fi acolo cel puțin: Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Teodora Anghel, Rebeca Cojocaru, Teodora Șerbănescu și Dănuț Ungureanu, Petru Berteanu, Bogdan Hrib.
– 17 mai – la ora 11 dimineața vom poposi la HCC, în Alba Iulia. HCC e Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, gazdă Maria Ileană și noul ei volum Recruții, invitat Bogdan Hrib. Apoi mai pe seară – 17.00 – la Târgul de carte (Sala de cultură a sindicatelor Alba Iulia) încă o lansare, cu încă un invitat special… local: Lucian-Dragoș Bogdan. În premieră națională lansarea noului volum – al treilea – din seria Vagabond – Picătura chinezească.
– 21 mai – pe la 18.00 la Biblioteca județeană din Cluj, o întâlnire cu 2 Lucieni: academicul Lucian-Vasile Szabo (Cartea interviurilor SF) și Lucian-Dragoș Bogdan (Picătura chinezească), dar și cu editorul-autor Bogdan Hrib (Patimile doamnei ministru al cincilea volum din seria Stelian Munteanu). Despre scriere creativă, despre povești și povestitori, despre edituri și autori…
– 25 mai – o conferință academică în Galați, la Universitatea „Dunărea de Jos”. Cărți academice și multe noutăți. Amfitrion: Cătălin Negoiță, editorul volumelor din seria Mediamorfoze. Nu știm exact era și locul. Vom reveni.
– 26 mai – pe la 18.00 în Pitești, cu Schițe de iubire cu un comando romantic venit de la București – Anamaria Ionescu, Teodora Matei (prin Ploiești), Dănuț Ungureanu, Georgiana Sandu (via Slatina) Teodora Anghel, Teodora Șerbănescu, Rebeca Cojocaru, Bogdan Hrib. Ba chiar și Lucian-Dragoș Bogdan coborât pe Valea Oltului… Nici aici nu știm exact locul… se va afla…
– 31 mai – ora 16.00 – Bookfest 2018, la RomExpo, standul oficial al SUA (țară invitată de onoare) relansarea romanului Trenul de Trieste în prezența autoarei (venită de peste ocean!) Domnica Rădulescu, împreună cu ea Maria-Sabina Draga Alexandru, profesor de studii americane la Universitatea București și scriitorul / editorul Bogdan Hrib.
și iar… 31 mai la ora 18.00 în foaierul Sălii Radio (din Gral. Berthelot!) – o nouă ocazie de a vă întâlni cu Schițe de iubire (de altfel e prima prezentare în capitală!) și Noir de București. Vor fi acolo mulți: Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Teodora Anghel, Rebeca Cojocaru, Teodora Șerbănescu și Dănuț Ungureanu, Petru Berteanu, Bogdan Hrib. Am aflat că vor sosi din departări și Mirela Oprea dinspre est (Constanța) și Georgiana Sandu dinspre vest (Slatina)…
Ufff, am obosit.
Și toate aste se întâmplă pentru că Tritonic aniversează în mai un… sfert de secol.
Mulțumim celor care ne citesc de 25 de ani. Vă rugăm să rămâneți împreună cu noi…