Blog.Tritonic.ro Cititul nu dăunează sănătății!
Modus 7 – Seria Emma Moss
Două zile. Paisprezece victime. Următoarea victimă ai putea fi chiar tu.
Primul glonț străpunge parbrizul unui SUV aflat pe I-70. Șoferul este împușcat în cap, moartea survine instantaneu. Nu e decât începutul. Un lunetist misterios ucide opt oameni și provoacă un accident în lanț de zeci de mașini. Brutal. Eficient. În dimineața următoare, același individ atacă parcarea unui supermarket, ucigând șase oameni înainte de-a dispărea fără urmă. Agentul special Emma Moss ajunge în Baltimore, Maryland și descoperă un oraș cuprins de panică. Străzile cu restaurante vacante creează o imagine postapocaliptică. Nimeni nu îndrăznește să se mai aventureze afară din casă. Un ucigaș umblă liber printre ei. O umbră. Și publicul răspunde exact cum și-a dorit. Agentul Moss trebuie să intre din nou în mintea unui criminal în serie, fiind nevoită să se afunde în întuneric pentru a reuși să-i anticipeze următoarea mișcare. E singura modalitate de-a opri măcelul. Cu cât vânătoarea durează mai mult, cu atât crește numărul de morți. Lunetistul necunoscut va ucide din nou și din nou. Ce anume a putut provoca o ură atât de copleșitoare, împingând un om la o asemenea violență? Și ce preț a fost nevoit să plătească pentru a invita haosul în propria minte?
FRAGMENT ÎN PREMIERĂ:
Autostrada Interstatală 70 – Baltimore, Maryland
Patapsco Valley State Park
Inspiră adânc aerul umed și-și înfige piciorul în pedala de accelerație. Range Rover-ul geme din toate încheieturile și se avântă la deal, derapând o idee în stratul gros de noroi. Ploaia de mai devreme a eradicat aproape total drumul bătătorit, scoțând la iveală un amalgam de roci sfărâmicioase și argilă roșiatică ca un fel de rană deschisă înspre inima pământului. Mașina se zgâlțâie violent și mâinile i se încleștează pe volan atunci când ajunge la ultima și cea mai abruptă pantă. Roțile derapează din nou înainte de-a prinde tracțiune. Scrâșnește din dinți, încordându-și piciorul pe pedala de accelerație. Mașina geme înfundat, îndreptându-și parbrizul spre cerul acoperit cu o pătură joasă de nori gri închis. Două minute mai târziu, parchează în vârful dealului și oprește motorul. Rămâne nemișcat cu privirea pierdută afară prin geamul acoperit cu condens, încercând să-și controleze respirația întretăiată. Nu-i vine să creadă că a reușit, e acolo și acum totul pare aproape ireal. Toate minutele, orele, zilele în care plănuise fiecare etapă în parte, fără să omită niciun detaliu. Toate săptămânile în care visase cu ochii deschiși, învăluit într-un abur compact de frustrare amestecată cu doza potrivită de furie. Își canalizase toată voința, toată puterea de concentrare în ideea acestui moment unic. O fracțiune de secundă suspendată între două lumi, un fel de portal secret activat doar cu amprenta lui unică. Momentul atât de familiar al transformării de dinaintea unei lupte pe viață și pe moarte. Lumea devine încetul cu încetul propriul lui teatru de operațiuni. Ideea îl face să zâmbească aproape imperceptibil. Ce ironie macabră și în același timp monumental de incitantă pentru cineva care nu mai are absolut nimic de pierdut.
Deschide portiera și coboară din mașină, evitând cu grijă porțiunile acoperite cu noroi în favoarea celor câteva petice anemice de iarbă uscată. Ploaia s-a oprit temporar într-un fel de îngăduință tacită a întregului univers. O acceptare mută în fața inevitabilului. Vuietul continuu al traficului de pe autostradă devine oarecum indistinct, spațiul deschis înglobând toate sunetele într-unul liniar precum murmurul oceanului într-o scoică. Scanează locul cu privirea și se îndreaptă spre turnul de control, ridicându-și privirea la cei peste o sută optzeci de metri de oțel ce înalță liniile electrice deasupra celor mai înalți copaci. Din vârfului dealului poate identifica cu ușurință zecile de turnuri identice dispuse șerpuit prin zona împădurită într-un fel de paradă amenințătoare a unor mastodonți dizgrațioși. Locul dinainte stabilit asigură cea mai bună vizibilitate spre autostradă și traficul se apropie de ora de vârf. Își asamblează cu mișcări experte pușca Barrett M82 și se întinde pe burtă, ocupându-și poziția de lunetist. Privește prin lunetă și inspiră adânc.
Și-a dorit dintotdeauna să devină soldat de elită, plănuindu-și meticulos întreaga viață pentru îndeplinirea acelui ideal, visând la bătălii epice în slujba celei mai mărețe națiuni. The land of the free and the home of the brave… În scurt timp, însă, totul s-a transformat într-un coșmar, imaginile grotești ale războiului materializându-se cu promptitudine de fiecare dată când ațipește. Nu, lumea nu merită să lupte pentru ea. Oamenii nu merită să fie salvați. Încercase să-i explice asta psihologului la prima întoarcere din Afganistan, după un tur operațional de nouă luni cumplite. Însă nimeni nu poate înțelege, nu dacă n-au simțit atingerea fierbinte a morții pe propria piele.
— PTSD? întrebase, coborându-și privirea la fișa medicală. Ce-i chestia asta, un fel de dezechilibru?
— O limită impusă propriei minți, i se zâmbise cu îngăduință. Revenirea la viața normală nu înseamnă că-ți trădezi colegii morți.
— Uneori așa se simte și vezi pericole peste tot. Ești antrenat pentru asta, absolut totul în jur pare suspect. Devii un animal… un prădător care percepe amenințări permanente și e mai mult decât dispus să le anihileze. Cred că oamenii uită cine am devenit ori poate că nu vor să știe. Problema e că unii dintre noi supraviețuim și ne întoarcem, chiar dacă nimeni nu vrea să i se amintească despre existența noastră. Au impresia că putem fi victorioși în toate războaiele inventate de ei și nimic nu se schimbă atunci când ni se permite reintegrarea în lumea lor fragilă. Revenirea acasă… o simți ca pe un microb devastator care ți-a întrat în sânge și te mănâncă de viu pe interior.
Vântul se întețește, înfășurându-se cu un șuier lugubru în jurul oțelului de deasupra lui. Inspiră cu nesaț aerul umed în timp ce urmărește traficul intens prin lunetă. Sedan-uri, furgonete, minivan-uri, camionete și tiruri se îmbulzesc haotic într-un joc al supremației pe benzile asfaltate. Observă cu calm țintele în mișcare, calculând mental distanța și impactul vântului. O joacă de copii, a fost antrenat intens pentru asta. Își simte mâinile precum două cuburi de gheață pe metalul puștii. Rece, umed, mut. Își plasează degetul arătător pe trăgaci, controlându-și bătăile ritmice ale inimii.
Odată ce-a realizat faptul că oamenii nu merită să fie salvați, gândurile i s-au răsucit în spirale până când tensiunea pulsândă din tâmple l-a amețit complet. În acel moment a înțeles un adevăr evident: zbuciumul din interior avea nevoie de-o eliberare. Era absolut imperativ să facă ceva în acel sens, drept pentru care a compus un plan complex cu variabile și zeci de alternative viabile în caz de eșec. Și acum se află aici, pregătit să facă primul pas. Bătaia unei aripi ce va stârni uraganul distrugător. Apasă pe trăgaci între două respirații, bucurându-se de reculul resimțit în umăr. Glonțul pătrunde prin parbrizul unui Ford Explorer. O gaură mică. Perfectă. Pare să fie în linie cu fruntea șoferului, dar e greu de apreciat de la o astfel de distanță. SUV-ul își continuă drumul drept pentru un moment, apoi o cotește brusc spre dreapta și se înfige în parapet. Panica dictează mișcările vehiculelor din jur, o haită de animale care fac tot posibilul să se îndepărteze de catastrofa iminentă. Și asta-l face să se simtă dintr-o dată foarte bine. A avut dreptate, a ales soluția corectă. Un val de căldură îi înflorește în capul pieptului, urcându-i în sus pe gât pentru a-i năvăli în obraji. Apasă din nou pe trăgaci, iar și iar, pierzând numărătoarea gloanțelor. Mirosul oțelului încins îl împresoară din toate părțile, reculul constant din umăr promițând izbăvirea dintr-o lume surdă și mută, lipsită de orice fel de empatie. Ura îi oferă resurse nebănuite. Rapiditate. Detașare. Acuratețea unui robot.
Un haos de nedescris erupe pe autostradă, zeci de mașini izbindu-se unele de altele într-un accident în lanț cumplit. Zâmbește și așteaptă, continuând să privească prin lunetă. Traficul s-a oprit complet, o liniște macabră învăluind benzile nemișcate. Inima i se zvârcolește în piept, întunericul interior transformându-se într-un abis de nepătruns. Degetul arătător îi rămâne pe trăgaci. Oamenii încep să-și facă apariția din mașini și locul devine un câmp de vânătoare deschis. Gloanțele par că se înfig cu încetinitorul în carnea expusă, aproape lin, precum sărutul unui fluture. Ura îi pulsează prin vene, intoxicându-l, împingându-l spre euforie. Dacă omenirea nu merită salvată, atunci în mod sigur trebuie distrusă. Anihilată. Toți până la unul. Iar el nu e decât un executant, brațul răzbunător, pionul letal al universului care-și îndeplinește ordinele. Soldatul perfect. Întotdeauna.
Primul volum al seriei, Protocol 9, a apărut la editura Tritonic în martie 2019
Protocol 9 – Seria Emma Moss
Absolut totul poate fi deturnat, chiar și adevărul.
Bucățile secționate sunt înfășurate în pungi de plastic și abandonate la marginea drumului. Deocamdată e doar prima victimă. Vor urma și altele…
Un cadavru dezmembrat e descoperit în spatele unui local Burger King și Emma Moss, agent special FBI primește cel mai important caz din cariera sa, confruntându-se cu un ucigaș în serie complet diferit față de tot ce-a văzut până acum. Agresiv. Teritorial. Profund bolnav și extrem de hotărât să-și ducă menirea la bun sfârșit. Un alt cadavru mutilat e descoperit lângă un patinoar. Un al treilea într-un cartier rezidențial. Cruzimea cu care au fost măcelărite șochează comunitatea rurală din Forest Grove, statul Oregon și zguduie autoritățile locale. Cine ar putea fi în stare de o asemenea brutalitate? Și de ce? Din păcate pentru agentul Moss, nu există multe dovezi fizice cu care să poată lucra și singurii martori nu prezintă prea multă încredere. Cazul pare fără speranță. Dacă nu reușește să-l oprească în timp util, criminalul va ucide din nou și din nou. Victimele împărtășesc secrete întunecate, indiciile se schimbă de la o zi la alta, timp în care ucigașul urmărește ancheta prin intermediul televizorului și al presei, știind că nu poate fi oprit.
Toate volumele Monicăi Ramirez pot fi comandate pe Tritonic, libris, librarie.net