Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Editura Tritonic și Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” vă invită la evenimentul de lansare a volumului Străinul din Țara Marelui Nimic, scris de Gabriel Klimowicz.
Evenimentul va avea loc vineri, 28 februarie 2020, de la ora 13.00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10) și va fi moderat de scriitorul și editorul Bogdan Hrib.
Gabriel Klimowicz, Străinul din Țara Marelui Nimic, Editura Tritonic, Colecția LIT, 2019, 466 p.
„Țara Marelui Nimic” este imaginară, iar granițele ei sunt spirituale. Omul care cade în plasa „Marelui Nimic” îşi pierde umanitatea şi devine carne de tun pe câmpul de bătălie spirituală al propriului său suflet. Aceasta e ispita supremă. Plasa Marelui Nimic, care îi ispitește pe cei mai mulți, majoritari în această țară, e țesută din lene sufletească și supunere în fața zeului confort. „Străinul” din această țară este cel care, cu prețul vieții, se opune majorității și refuză să se lase atras de mirajul și confortul „Marelui Nimic”.