Teo Matei, Bo Hrib
colecția Mystery & Thriller, Tritonic, 2024
Nu mai este nicio noutate că îmi plac poveștile scrise de autorii editurii Tritonic. Și de data asta m-au încântat cu o poveste foarte mișto. Cel mai mult la „Blues Café„ mi-a plăcut că știam locurile din București unde autorii și-au plasat acțiunea. Am băut cafea în unele dintre aceste locuri. Citiți cartea, apoi mergeți să beți o cafea, o să fie o experiență tare mișto. Cărțile polițiste nu merg povestite, pentru că fără să vrei dai spoiler. Tu trebuie să te pui în pielea personajului care este de partea legii și să îți dai seama cine este faptașul. Recunosc că pe mine m-au jucat puțin pe degete, destul de târziu am făcut legătura. Am avut parte de dialoguri spumoase, am văzut o parte din București prin ochii unuia dintre autori și am simțit cât de documentată a fost cartea. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Și, la final, ca să vă ispitesc să citiți cartea, vă spun că o să aveți parte de o surpriză din partea Teodorei Matei. O să fie ceva foarte tare, ceva care mi-a confirmat înca o dată cât de bună este Teo în scriere.
Carolina Bianca Moroianu pe citescromaneste
Anotimpul mireselor
Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2023
Imaginați-vă că sunteți pe o potecă întortocheată din inima Transilvaniei, unde mitul lui Dracula este la fel de viu ca usturoiul la ferestre. În „Anotimpul Mireselor”, Tony Mott reînvie această legendă cu o poveste polițistă care te ține cu sufletul la gură și cu o ușoară teamă să nu-l întâlnești pe Dracula la colțul străzii. Criminalul în serie din acest roman pare să fie o copie fidelă a lui Dracula, dar în loc de colți, el folosește metode moderne și lasă anchetatorii să-l urmărească ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Gigi Alexa, detectivul nostru neînfricat, este ca Van Helsing al zilelor noastre, pregătită să dezvăluie toate secretele ascunse în castel. Tony Mott a scris un roman care readuce mitul lui Dracula într-o lumină nouă, ca o versiune modernă a vampirului cu cravată și costum. Personal, am fost prinsă în anchetă de la început până la sfârșit, ca și cum aș fi fost fermecată de un vampir. Acum îmi rămâne doar să aștept următorul volum, pentru că povestea lui Gigi Alexa este departe de a se fi terminat. Se aude că Gigi pleacă în America de Sud la vânătoare… acolo unde au fugit toți băieții buni care nu aveau nimic de ascuns sau care nu erau vinovați de crime împotriva umanității.
Cristina Mihai pe 5 o’clock bookclub
Teo Matei, Bo Hrib
colecția Mystery & Thriller, Tritonic, 2024
Nu vă ofer mai multe detalii despre intrigă pentru că fiecare element este atent oferit la momentul oportun de către autori (și pentru că nici mie nu îmi place când o prezentare a unei cărți oferă mult prea mult din acțiune). Adaug însă faptul că personajele sunt foarte bine construite. Capitolele dedicate lui Ioan Pop vă vor aduce aminte de alte romane scrise de Bogdan Hrib (cele în care personaje principale sunt Stelian Munteanu sau Tony Demetriade). Ștefania Tudoran este de asemenea un personaj interesant, surprinzător din câteva puncte de vedere și cu multe diferențe față de Ioan Pop. Acțiunea evoluează permanent, ritmul este alert. Romanul cuprinde foarte mult dialog, ceea ce îl face ușor de urmărit de oricine. Blues Cafe este o carte cu care vă puteți relaxa într-o seară sau în weekend, în vacanță, un roman perfect pentru cei care vor citi pentru prima oară ceva scris de Teodora Matei și/sau Bogdan Hrib, dar și pentru cei familiarizați cu scrierile lor, o poveste la finalul căreia îți dorești să citește un nou volum cu Ștef Tudoran și Ioan Pop în centru.
Violeta-Loredana Pascal pe PRwave
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2024
Lucian-Dragos Bogdan, Dragos C. Costache, Bogdan Hrib, Anamaria Ionescu, Corina Ozon, Teodora Matei, Tony Mott, Dan Panaet, Daniel Timariu, Danut Ungureanu
Nu v-ați săturat de cărțile acelea tipice de Crăciun? În perioada sărbătorilor îți crește oricum glicemia de la atâtea dulciuri și mâncare grasă, nu cred că ai nevoie să mai citești dulcegării. Eu una de mult timp aștept un thriller de Crăciun. Un Moș Crăciun diabolic, un cozonac otrăvit sau Rudolf, care nu are doar nasul roșu… M-am bucurat că @tritonicbooks a răspuns nevoii mele și a venit cu 10 povestiri pline de mister, crime și colaci. Noir de Crăciun a ajuns la mine fix cu câteva zile înainte de sfânta zi și chiar am citit-o în paralel cu o carte sweet (O iarnă la New York). Nesurprinzător, a mers mult mai repede aceasta, cel mai mult mi-au plăcut: ”Daruri de Crăciun” de Tony Mott, ”Noapte albă de ajun” de Teodora Matei, ”O mână de martori” de Lucian Dragoș Bogdan. Din seria Noir, pe care tare o îndrăgesc, mai am de citit doar Noir de Timișoara și sper să ne mai încâte și cu alte ediții speciale.
unbias.books pe Instagram
Media și Inteligența Artificială
Antonio Momoc, Romina Surugiu
colecția Comunicare media, Tritonic, 2024
Jurnalistul Ion M. Ioniţă, redactor şef Historia, a afirmat, miercuri, că volumul „Media şi Inteligenţa Artificială”, lansat, miercuri, la standul Editurii Tritonic Books din cadrul Gaudeamus, este deosebit de actual, avertizând asupra dimensiunii pericolului la care suntem supuşi fără o educaţie digitală, care să ne ferească să credem în TikTok mai mult decât în familia noastră. „Nici nu mai pot să-i spun cât de actuală este. Practic, zilele astea, toată lumea se întreabă ce ni se întâmplă. Şi ideea este că nu ne-am lămurit încă, nu am înţeles pe deplin, de abia acum începem să înţelegem că suntem, practic, victimele unor acţiuni care se întâmplă în social media şi înţelegem care este dimensiunea pericolului la care suntem supuşi”, a spus Ioniţă. (…) În cadrul lansării, moderată de editorul Bogdan Hrib, profesorul Antonio Momoc a subliniat că „platformele digitale nu sunt surse de informare, ci un spaţiu, o platformă care este pusă la dispoziţia noastră pentru a ne promova produsele sau serviciile”. (…) Apărut în Colecţia Comunicare Media a Editurii Tritonic Books, volumul, coordonat de profesorii Antonio Momoc şi Romina Surugiu, urmăreşte impactul tehnologiei IA şi al automatizării asupra jurnalismului, comunicării, publicităţii, educaţiei, artelor, dar şi asupra modelelor de business asociate.
semnal editorial pe agerpress
Lucian Dragoș Bogdan
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2024
Cum ne-a obișnuit deja, Dinu continuă să facă pe detectivul, iar de data asta toate problemele sunt la Cluj. Mi-au plăcut descrierile din oraș, toate locațiile menționate, și mai ales când Dinu își rememorează tinerețea la Cluj. Acolo am locuit și eu vreo 12 ani până m-am mutat. A fost drăguț să îmi amintesc tot felul de localuri și străzi. Cazul pe care a trebuit să îl rezolve Dinu a fost intens, acum fiind implicată și Anda, fiica lui. După felul în care îmi erau relatate întâmplările, eram convinsă că anumite lucruri se vor întâmpla, dar am fost păcălită și luată prin surprindere. Au fost câte scene care m-au deranjat să zic așa, și care sunt spoiler’ish, dar per total mi-a plăcut tare mult povestea.
adela.reads pe Instagram
Bogdan Teodorescu, Petru Berteanu
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2024
Semne bune anul are și în materie de romane polițiste pentru că am citit recent „Oricine poate muri” de Bogdan Teodorescu și Petru Bertranu și a fost o experiență memorabilă, într-o combinație ideală de corupție, moralitate, cinism, umor și acțiune. Dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție aș fi citit-o cap-coadă dintr-o răsuflare, atât de bună a fost. Și a venit la fix pentru că îmi era dor de o anchetă polițistă presărată cu farmecul nostru românesc, unde, inevitabil, se strecoară și comicul de situație, aducând o nuanță și mai atractivă în cursul evenimentelor. De cele mai multe ori când aud sau citesc știri despre vreo crimă dubioasă petrecută prin țărișoara noastră și nu numai, am impresia că ceea ce ajunge în presă e doar un adevăr trunchiat. Ei bine, cartea asta mi-a oferit confirmarea acestei impresii, completând punctele lipsă cu motivele ce se ascund în spatele unor crime, psihologia investigatorilor și a vinovaților, impactul asupra familiei și a întregii comunități, precum și modul în care arată realitatea atunci când lucrurile scăpă de sub control. Pentru că aici crimele se petrec în carantină în timpul pandemiei de COVID într-un orășel cu 12000 de locuitori și în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, astfel că lucrurile devin și mai complicate. Personajele au fost foarte bine exploatate, condimentând din plin întreaga acțiune. L-am criticat și compătimit pe comisarul șef, Alex Stan în compania căruia am parcurs pașii investigației și cu siguranță, nu mi-a rămas indiferent.
furdui.raluca pe Instagram
Teo Matei, Bo Hrib
colecția Mystery & Thriller, Tritonic, 2024
„Blues Cafe” de Teodora Matei și Bogdan Hrib este genul de roman polițist care m-a prins încă de la prima pagină, cu o intrigă intensă și personaje bine conturate. (…) Cartea are un ritm alert, fără descrieri inutile, iar fiecare personaj joacă un rol important în puzzle-ul anchetei. Chiar dacă am intuit finalul destul de devreme, acest lucru nu m-a împiedicat să mă bucur de călătoria până la deznodământ. „Blues Cafe” reușește să combine tensiunea unui thriller cu elemente umane, iar asta m-a făcut să o citesc pe nerăsuflate. Dacă vă plac romanele polițiste românești, bine scrise, cu personaje memorabile și un fir narativ bine construit, atunci „Blues Cafe” este o alegere excelentă. Este genul de carte care se citește ușor într-un weekend, dar care lasă o impresie de durată. M-a surprins plăcut colaborarea dintre cei doi autori și modul în care au îmbinat stilurile lor pentru a crea o poveste coerentă și captivantă.
Cristina Lazăr pe carti.blog
Povești la castel, volum omnibus
Teodora Matei
colecția Cașmir, Tritonic, 2022
Prima carte pe care am citit-o anul acesta a fost cu adevărat spectaculoasă, mi-a întrecut toate așteptările și m-am simțit ca într-un basm. Este un roman omnibus, conținând trei romane și o povestire. Mi s-a părut minunat astfel deoarece nu am stat cu grijă că n-am vreunul dintre volume și ar trebui să astept până intru în posesia lui. M-a minunat cu fiecare pagină și am simțit că intru într-o altă lume, o lume nevăzută, tainică, unde au acces doar „cei aleși”, unde se petrec lucruri paranormale, blestemele și vrăjitoriile fiind firești, la care se adaugă chiar accente gotice.
ale.citeste pe Instagram
Precum online, așa și pe pământ
Răzvana Niță-Lupu
colecția Lit, Tritonic, 2024
Volumul Precum online, așa și pe pământ al Răzvanei Niță-Lupu, teatrolog și jurnalist cultural, a apărut recent la Editura Tritonic. * Facebook (azi Meta) ocupă așa de mult din timpul / spațiul vieților noastre încât te face să te gândești că ori e o chestie dată Dracului, ori e o formă de ecumenism hibrid în care fiecare practicăm închinatul la propriile moaște care (deja) suntem. Facebook este cea mai la îndemână ocazie de a te afla în treabă. Acolo în fiecare secundă se întâmplă ceva nou care nu interesează pe nimeni. E ceva între Mica Publicitate și bâlciul de la Moșii de altădată – un tămbălău înduioșător, o veselă sminteală, o mașinărie stranie care seduce și creează dependență. Nu poți lua Facebook-ul în serios. Nu te „poți atât de lesne compromite”. Așa că, alege să râzi! Poate fi singura cale de a ne veni în fire. (Răzvana Niță-Lupu, Precum online, așa și pe pământ)
Răzvana Niță-Lupu pe LiterNet
Dănuț Ungureanu
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2024
Romanul este mai mult decât o simplă poveste polițistă, intriga fiind doar un pretext pentru autor de a dezvălui mult mai multe. Dănuț Ungureanu pune un accent deosebit pe atmosfera generală și pe detalii care transformă decorul într-un personaj de sine stătător. Dinamica dintre personajele principale, precum și explorarea unei lumi pline de umbre și compromisuri, adaugă profunzime narațiunii. Autorul folosește un stil alert, dar echilibrat, pentru a surprinde și cele mai fine nuanțe ale poveștii, creând o imagine realistă și tensionată. În plus, romanul include secvențe scrise în stiluri diferite, fiecare cu rolul său (nu dau mai multe detalii) în mozaicul poveștii. Unul dintre punctele forte ale romanului este capacitatea autorului de a reda realitatea socială și de a o integra într-o poveste fictivă. Scenele sunt viu descrise, iar personajele reflectă tipologii umane recognoscibile, oferind cititorului ocazia de a reflecta asupra unor probleme actuale, precum traficul de persoane, situația copiilor orfani sau vulnerabilitățile emoționale care pot duce la decizii fatale. „Fata și frica” este un roman care își captivează cititorii nu doar prin firul narativ, ci și prin autenticitatea cu care sunt prezentate relațiile interumane și provocările cu care se confruntă personajele. Pentru cei care caută o lectură intensă, ce combină misterul cu introspecția socială, această carte se dovedește a fi o alegere excelentă. „Fata și frica” este, de asemenea, și o excelentă introducere în lumea cărților scrise de Dănuț Ungureanu, pentru cei care nu îl cunosc.
Violeta-Loredana Pascal pe PRwave