Home » Evenimente » Vara la… Tritonic!

Vara la… Tritonic!

Cu chiu, cu vai a venit și vara de câteva zile. O să spuneți că suntem demult în iunie! Corect, dar mă refeream la vara astronomică ce începe imediat după ziua cea mai lungă și se termină târziu după jumătatea lunii septembrie.

Și de ce ne interesează toată sofisticăraia asta de vară astronomică? Simplu, în septembrie avem de lucru. Așadar:

Când vine primăvara

* pe 7 iulie la orele 18.30 ne găsiți la Librăria Șt. O Iosif de pe Mureșenilor în Brașov, unde lansăm cel mai recent roman (al patrulea) din seria Gigi Alexa – „Când vine primăvara”.

Vor fi acolo: autoarea – Tony Mott, gazdele noastre de la Libris, reprezentate de Augusta Oniță-Bagoly și, cu voia dvs, subsemnatul, Bogdan Hrib. Ca de obicei: lume bună, cărți bune, conversație elevată și elegantă, multe autografe.

* apoi pe 28 iulie la 17.30, tot la Șt. O Iosif lansăm cel mai recent volum din colecția LIT: „O nouă viață”, semnat de George Dimitriu. Vor fi acolo împreună cu autorul și gazdele noastre – tot Augusta, dar și autoarea noastră brașoveană favorită – Tony Mott.

* o să ziceți că toată ziua suntem la Brașov și cumva așa și e, pentru că din 18 august (e într-o joi!) până luni 22 august vă așteptăm în centrul orașului la LibFest, cu lansări, cărți multe și mai noi și mai vechi, dar cu prețuri bune.

* pe final de august, la București, răsare o nouă ediție de ComicCon, unde chiar pe aleea artiștilor se vor afla Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan și Daniel Timariu cu tot cu… toate cărțile lor. Și sunt vreo 70!  Așadar vineri 26 – duminică 28 august la RomExpo avem ComicCon.

* și iar la Brașov din 31 august până duminică 4 septembrie pentru un Gaudeamus. Tot în centru, tot cu autori, lansări și povești frumoase. Și câteva surprize, desigur. (Parcă nu v-am pomenit încă de berea noastră NOIR de TRITONIC… bere neagră desigur. E un cadou pentru cei care cumpără 2 volume Mystery & thriller… O să vedeți!)

* iar după atâta Brașov ne mută la Cluj pentru FICT – Festivalul Internațional de Carte Transilvania, unde cu surle și tobe anunțăm că va fi invitat special și autorul nostru, norvegianul Thomas Enger. Așa că veți putea discuta față în față cu Thomas despre „Instinct criminal”. Să nu uităm că vom lansa și… (se aud tobele!) un nou Noir. „Noir de Cluj”, cu gașca din precendentele și, evident, câțiva clujeni de soi!

 

Ufff, cam astea deocamdată. Sper că sunt suficiente și că ne vom vedea cu bine. Aaa, mai renunțați la plăceri vinovate – cola, tutun, alcooale și păstrați, vă rog, bani pentru cărți. Vă mulțumesc.

One comment

  1. Ghenof Arcidalia

    Felicitari si mult succes!

Scrie un comentariu

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.