Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2014
Pe lângă faptul că te ține cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii, cartea este scrisă și într-o manieră diferită, fiecare capitol decojind un nou element important pentru anchetă. Un alt element intrigant al cărții este titlul acesteia, care, surpriză, nu are nici o legătură cu faimoasa tânără din Italia, care și-a dat viața pentru Romeo și nu este nici o adaptare modernă a poveștii shakespeariene. (…) Cartea tratează teme precum iubirea, ura, disprețul sau adorația nesănătoasă, toate amestecate alcătuind un roman polițist antrenant, ingenios, surprinzător și cu o intrigă bine închegată. Recomand cartea tuturor iubitorilor genului polițist și acelora ce vor să citească o carte bună de la un scriitor român. Julieta avea un pistol este o lectură alertă, cu personaje bine creionate, cu doze zdravene de suspans și mister.
recenzie pe ciobanuldeazi
Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2019
O panoplie de personaje care mai de care mai trăsnite, în frunte cu… păi, dacă aș spune cu cine, ar însemna să stric tot farmecul, nu? Cert este că povestea a crescut mult în ochii mei spre final, când mi-am dat în sfârșit seama cine e criminalul și, mai ales, cum se leagă între ele cazurile pacienților, astfel încât să trec până la urmă cu vederea faptul că ancheta se rezolvă practic de la sine, nu datorită vreunei inspirații divine care să-i pălească brusc pe anchetatori și să-i facă să exclame: Gata, ăsta era indiciul-cheie, piesa lipsă din puzzle care ne va ajuta să rezolvăm cazul! O lectură agreabilă, câteva cazuri ale unor pacienți bune de pus în ramă și-un maestru-păpușar a cărui nebunie pare că ar avea totuși o explicație. Rămân totuși cu eterna întrebare: ne naștem monștri, sau devenim pe parcurs, influențați de diverși factori?
recenzie pe fansf
Teodora Matei
colecția Cașmir, Tritonic, 2020
„O pală de vânt scutură câteva picături reci pe ceafa și spatele lui Dan. Grăbit, bărbatul doar tresări, înfiorat, continuându-și drumul spre casa prietenului său. Aversa de mai devreme îl făcuse să întârzie; nu voia să piardă nici măcar un minut din timpul pe care obișnuia să-l petreacă, săptămânal, cu Dominic. Deși celălalt nu-i răspundea niciodată, el continua să-i povestească ce făcuse peste zi, ce cafenele se mai deschiseseră prin oraș, ori ce prieteni mai vechi întâlnise.”
semnal editorial și fragment în premieră pe fansf
Vânătoare de asfințituri pe strada 42
Bogdan Hrib
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2015
Stilul de scriere al autorului este alert, acesta fiind și motivul pentru care am terminat cartea în două ore(a fost perfectă pentru o călătorie cu trenul). Descrierile sunt frumos strecurate printre acțiune, iar dialogurile sporesc misterul și amplifică intriga. Dintre cele 5 povestiri scrise de Bogdan Hrib, 3 au primit 5 * deoarece m-au uimit prin subiect și deznodământ. „Moartea unui om de cultură” s-a jucat cu mintea mea, m-a constrâns să îmi pun o mulțime de întrebări și m-a șocat prin stilul de scriere. „Ziua în care nu s-a întâmplat nimic” a fost o lectură dură, însă a reușit să mă sensibilizeze prin faptele relatate. Și povestirea ce dă titlul cărții s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, fiind o scriere misterioasă și bine construită.
recenzie pe anareadss
Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2019
Surprinzător de mulți psihopați, cu tolba plină de necazuri și-un mare număr de pitici pe creier, se adună în acest excelent construit roman polițist al autoarei Tony Mott. (…) O panoplie de personaje care mai de care mai trăsnite, în frunte cu… păi, dacă aș spune cu cine, ar însemna să stric tot farmecul, nu? Cert este că povestea a crescut mult în ochii mei spre final, când mi-am dat în sfârșit seama cine e criminalul și, mai ales, cum se leagă între ele cazurile pacienților (…) O lectură agreabilă, câteva cazuri ale unor pacienți bune de pus în ramă și-un maestru-păpușar a cărui nebunie pare că ar avea totuși o explicație. Rămân totuși cu eterna întrebare: ne naștem monștri, sau devenim pe parcurs, influențați de diverși factori?
recenzie de Liviu Szoke pe fansf
Teodora Matei
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2020
Teodora Matei aparține noii generații aplecată spre scris, tineri care scriu ușor și fluent, care semnează cărți cu deosebire în genuri periferice, foarte apreciate însă de un anume public, promovate de un număr de editori (Tritonic, Librex, Herg Benet ș.a.), autori care au cu deosebire știința de a se promova reciproc excesiv prin toate mijloacele (facebook, turnee de lansări). Iar această promovare le aduce o anume audiență. Un fenomen ce nu trebuie ignorat și din care pot ieși la un moment dat scriitori mari. (…) Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri: cercetările comisarului și adjunctului său, care sfârșesc cu destructurarea unei rețele de trafic de carne vie spre Anglia și gândurile fostului milițian aflat pe patul de spital, care completează descoperirile polițiștilor. Totul se petrece în 2019, cu referiri directe la ororile petrecute la Caracal sau pregătirile pentru alegerile prezidențiale din toamnă.
recenzie de Stelian Țurlea în revista Scriptor nr. 9-10 (septembrie-octombrie 2020)
Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2016
Un glonț pentru Julieta reia acțiunea de la sfârșitul primului volum, atunci când Ana și David vorbesc la o conferință despre cercetările lor medicale și despre impactul negativ ce l-au avut în viețile lor de zi cu zi. (…) cartea este o continuare firească a evenimentelor din primul roman, lăsând la rândul ei loc pentru un al treilea volum în care, sperăm, Ana Stancu va cunoaște o bine meritată liniște. Iubirea joacă un rol fruntaș în acest roman, cunoscând diferite forme, dureroasă, de vindecare sau chiar de uitare.
recenzie pe ciobanuldeazi