Blog.Tritonic.ro Cititul nu dăunează sănătății!
autor: Dorin Teodorescu, ziarist
În vară, a fost lansat, la Târgul de Carte de la Sibiu, volumul semnat de inginerul Gheorghe Budrala, „Între bătaia vântului și rodul pământului / Poveștile unui agronom”. Originar din comuna sibiană Jina, Budrala face în această carte o radiografie extrem de atentă și riguroasă a două mari perioade din viața profesională, cea de inginer agronom. Începută în anii dictaturii comuniste, cariera sa a fost dominată, pe de o parte, de o mare pasiune pentru munca cu pământul, iar pe de altă parte de preocuparea de-a fi un profesionist perfecționist și omenos cu agricultorii din CAP-urile din satul Broșteni, apoi din comuna Apoldu de Jos, ambele din județul Sibiu. Aici a cunoscut realitățile agriculturii comuniste tânărul absolvent, șef de promoție, al Facultății de Agronomie de la Cluj. Apariția lui a fost destul de șocantă pentru oamenii mediului rural.„Aveam barbă, e drept tunsă și îngrijită, eram foarte tânăr față de ei, aveam douăzeci și opt de ani, purtam blugi”. Foarte repede a cunoscut formalismul și birocrația tipice regimului dictatorial. Mai ales în adunările generale ale CAP, care „durau câteva ore, din care 30% erau pentru citirea materialelor sau anunțurilor, iar 70% era vacarm, toată lumea vorbea și nimeni n-asculta.” Sau, după ce le prezenta activitățile ce urmau să le execute, în loc de dezbateri „le votau, dar de cele mai multe ori nu știau ce au votat, dar asta era democrația socialistă.” Cu timpul și-a dovedit priceperea și ambiția de-a avea rezultate bune, dar și satisfacția recunoașterii calităților sale din partea oamenilor pe care i-a condus, în cele două CAP-uri în care a lucrat. Având o memorie prodigioasă și o spirit de observație în permanentă veghe, Gheorghiță Budrala și-a scris amintirile cu suflet deschis și pasiune cronicărească. Pe lângă bogatele relatări de specialitate, cronicarul din Jina realizează portrete umane de fin observator (Nicu Ceaușescu: „destul de tânăr, simplu îmbrăcat, cu jovialitate s-a prezentat” sau „era singur în mașină, la fel de modest”) și descrieri de tablouri naturale descrise cu ochi și inimă de artist („(…) soarele privea într-o parte, aruncând o lumină caldă peste luncă, pentru a face un tablou și mai frumos.”) Din perioada comunistă, rețin povestea cu milițieni și activiști aflați în misiuni de prindere a țăranilor hoți de știuleți de porumb. Sau cea cu un secretar al Consiliului județean care l-a făcut obraznic, pentru îndrăzneala de a-i corecta o falsă acuzație la adresa sa.
În a doua parte a cărții, Gheorghe Budrala schimbă registrul epic, odată cu trecerea vremurilor, după 1989. Din povestitorul calm și empatic, față de oamenii despre care scrie și le spune pe nume, dar cu aprecieri tăioase la adresa „epocii de aur”, devine cronicarul care își dezlănțuie simțul critic și conștiința civică, dar chiar și patriotismul curat al omului legat profund de locurile natale, în condițiile lumii noi postcomuniste. Povestea „Începutul evenimentelor” e curat literatură. Începe viforos, cu televiziunea care anunța că „agenturile străine încearcă să destabilizeze situația din România!”, trece apoi prin „nebunia” cu „teroriștii”, punctând apăsat: „Nu puteau să se nască alții, alt regim, în locul vechiului regim decât așa, mama lor a fost „teroriștii”, copii din mamă și tată – teroriști”.Și încheie povestea cu o meditație demnă de reținut: „Oamenii vechiului sistem n-au oferit nicio transformare multă vreme, unii niciodată; au schimbat imediat veșmintele, dar căptușeala acestor veșminte era tot roșie, a continuat să dăinuie și să se manifeste în libertatea câștigată… cu ce preț? ” Păi, cu prețul schimbării, deși „nimeni nu avea clar în minte cum anume trebuie făcută”; cu prețul „soluțiilor celor mai proaste”, din partea unor politicieni pierduți în noile realități: „Dragi concetățeni, avuțiile CAP sunt ale d-voastră, împărțiți-le, Doamne, ajută!”; cu prețul batjocoririi țăranilor „a nu știu câta oară”; cu prețul declanșării „poftei de distrugere”, în mințile unora, a bunurilor materiale ale fostelor CAP-uri; dar mai ales cu prețul menținerii unei societăți românești „pregătită pentru a crea neîncredere la orice nivel.” („Demolarea”) Gheorghiță al nostru nu s-a lăsat și a creat „SC Gorbi SRL” (numele fiind ales în cinstea lui M. Gorbaciov, cel care „a ajutat o parte de lume să fie liberă”). Dar, chiar dacă a încheiat anul agricol foarte bine, asta nu l-a împiedicat să constate că nu dispăruse comunismul din oameni, mai exact cei doi mari inamici ai agriculturii: „hoția, care a ajuns la nivel de normalitate, să furi înseamnă să te descurci” și „mentalitatea oamenilor la toate nivelurile (…). Oamenii nu se pot debarasa ușor de obiceiurile care au fost dobândite în 50 de ani de comunism.” Nu scapă de „biciul” lui Budrala nici slujitorii casei Domnului: „(…) conducerea bisericii era bine ancorată în sistem (comunist – n.m.), mulți dinte cei care ocupau posturi erau <cu grade>”. („Reacții vechi la timpuri noi”)
Seria povestirilor lui Gheorghe Budrala continuă într-un ritm din ce în ce mai viguros, mai sigur pe sine și mai inspirat. Succesele lui „Gorbi SRL”, în condițiile noii agriculturi românești, aflată la discreția noilor experimente ale conducătorilor ei, sunt tot atâtea dovezi ale puterii de muncă și ambiției sale de-a rezista dezordinii generale. Fermele sale agro-zootehnice, rezultatele meritorii în campaniile agricole, aprecierile specialiștilor străini, toate i-au adus notorietate, dar și un AVC suficient de grav ca să-i potolească ambițiile. Oricum, și cu contribuțiile unor oficiali locali, redeveniți slujbași obedienți ai politicului, după formula tradiționalei corupții românești, rămasă în firea lor, din epoca de curând trecută („Lucrurile merg tot mai greu”). Budrala realizează un tur de forță narativ de peste 400 de pagini, oferind cititorului povestea poveștilor vieții sale de om liber de constrângerile stupide din societatea în care s-a născut, a învățat și s-a format ca agronom performant: „lipsa de respect pentru proprietate, promovarea oamenilor fără valoare sau cu moralitate îndoielnică, inversarea valorilor”.