Prima dată când am văzut această carte m-a atras faptul că este descrisă ca fiind „aproape un thriller”. Pentru mine „thriller” este un cuvânt declanșator, mi se aprind luminițele de fiecare dată când îl văd și devin instant curioasă de carte. Iar „Fata cu un singur ochi” a fost perfect descrisă. Chiar dacă la baza poveștii stă un mister, o sinucidere, o fată neînțeleasă, cartea a fost foarte bine construită pe plan amoros. (…) Am așteptat finalul, sperând la anumite decizii importante, dar am fost luată prin surprindere. De două ori. Bang. Bang. Excelentă!
Alexandra Bardan și colegii săi Antonio Momoc și Gheorghe Anghel și-au îndemnat studenții să abordeze interviul dintr-o perspectviă diferită de cea de la cursuri, anume interviul de istroie de viață. Materialele rezultate reprezintă adevărate documente de istorie socială. Asistăm, așadar, la o serie de povești fascinante relatate prin intermediul unor obiecte și echipamente media naturalizate în spațiul domestic al casei. Fie că e vorba despre un televizor, un radio sau un aparat video, e important de menționat că acestea nu vin doar cu poveștile familiilor care le-au „găzduit”, ci aduc și propriile povești, înscrise în anul și locul de fabricație, în designul și estetica obiectului. Obiectivele interviului de viață au fost să reconstituie să reconstituie poveștile echipamentelor media. Interviurilor studenților li s-au alăturat mărturiile lui Liviu Tofan, care lucra în acea vreme la postul de radio Europa Liberă, și ale criticului de film Irina-Margareta Nistor.
Scriu editorii: „Cartea de față îmbogățește colecția de asistență socială, iar profesorul Emanuel Adrian Sârbu demonstrează nu doar talent literar și valențe remarcabile de cercetător, ci și abilități de lider, reunind o echipă de profesioniști ce debutează în mediul publicistic. Tema este de suicidologie, cu un titlu sugestiv – Capăt de linie, însă dincolo de fapte și regrete, lucrarea poate fi considerată o pledoarie pentru dezvoltarea serviciilor de specialitate destinate celor care se confruntă cu diverse vulnerabilități și care și-au pierdut sensul vieții.” Lucrarea oferă rezultatele unui efort care a presupus implicarea mai multor specialiști, un volum imens de date, atât de natură statistică, cât și teoretică și de teren, concretizate în prima cercetare românească pe tema sinuciderilor și a tentatvelor de suicid la metrou.
Scris sub forma unui roman semi epistolar, așa cum îi spune și subtitlul, volumul o are în prim plan pe Răzvana, ce trăiește într-un mic apartament la bloc în București, alături de sora ei geamănă Raluca, mama, bunica și străbunica. Tatăl gemenelor este plecat în America, liber de constrângerile unui regim asupritor. Din relația fugitivă dintre cei doi tineri recepționeri la un hotel din capitală s-au născut în 1975 cele două gemene. Acesta și-a recunoscut paternitatea, dar rolul de tată nu l-a oprit din fuga spre o lume mai bună. Așa că fetele sunt lăsate în urmă, alături de o mamă tânără, stigmatizată în fața celorlalți pentru relația din flori. (…) Stilul de scriere este ajustat vârstei naratoarei, reușind să transmită trăirile sincere ale unei fetițe. Dar nu lipsește profunzimea din spatele cuvintelor, Răzvana fiind o protagonistă credibilă, pe care o compătimești și admiri în aceeași măsură. Ai crede că nu este nevoie de încă o carte ce conține experiențele din timpul comunismului, dar individualitatea fiecărei vieți face ca fiecare poveste să fie diferită, autentică și demnă de pus pe raftul biografiilor însemnate. (…) Mi-a plăcut tare mult cartea, fiind cucerită de puterea Răzvanei de a înfrunta o lume aspră și injustă. Speranța nu a părăsit-o nici în cele mai grele momente, fiind singura salvare de a se menține la suprafață și de a nu cădea în neantul indiferenței și al soartei osândite.
În a doua jumătate a anilor 70, un grup de tineri – cunoscuți azi drept „Grup Canal 77” – s-au opus regimului ceaușist, pe care îl acuzau de nerespectarea drepturilor omului. Inspirați de Paul Goma, aceștia îi vor trimite o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, vor organiza diverse forme și formule de protest care vor culmina cu arestarea lor și trimiterea la Canal, respectiv șantierul Canalului DunăreMarea Neagră. După o serie de peripeții, și intervenția in extremis a președintelui american de la acea vreme Jimmy Carter, au fost lăsați să plece în străinătate. Acești tineri erau: Radu Negrescu-Suțu, Raymond Păunescu, Nicolae Windisch, Ion Marinescu și Iosif Dan Niță, tatăl meu. Eu și sora mea geamănă ne-am născut în 1975, rod al unei relații scurte (îmi e greu să o numesc aventură, fiindcă nu acesta e cuvântul care ar acoperi tot adevărul) între părinții noștri, ambii recepționeri la Hotelul Parc din București. Abia în timp am aflat că tatăl meu era și la acel moment (și va rămâne până la moartea sa, în 1994) un bărbat căsătorit. Mai multe detalii se găsesc la un simplu search pe Google. În timpul protestelor și arestării tatălui meu dar și după plecarea lui definitivă din țară, mama a fost hăituită de Securitate și a suportat consecințele „înhăitării” cu un dușman al regimului. Iar noi, copiii, am purtat până în decembrie 1989 stigmatul progeniturilor unui fugar.
semnal editorial în Buletin editorial RADOR nr 3 (93) / martie 2023
Această lucrare, care se concentrează pe schimbările tehnice care apropie televiziunea de NTIC, contribuie la reflecția științifică asupra mass-media, arătând că sistemul de televiziune este un joc de interacțiuni, mecanismele de reglementare se supun unei constante pe care o regăsim la toate nivelurile de observație. Această cercetare are o mare contribuție la înțelegerea dezvoltării digitalului care generează noi forme de furnizare și consum de conținut de televiziune într-un moment în care programele de streaming sunt tot mai disponibile pe o durată mai mult sau mai puțin lungă și asta în condițiile în care sunt consumabile pe un număr tot mai mare de suporturi, de la ecranul televizorului până la telefonul mobil, prin computerul personal și tableta, deoarece tehnologia digitală scade barierele de intrare pentru distribuție și promovează apariția de noi forme de conținut video.” Profesor. Univ.
Dr. Dr.h.c. Stefan Bratosin
semnal editorial în Buletin editorial RADOR nr 3 (93) / martie 2023
În cazul romanelor la patru mâini, există riscul ca cititorul să vrea cu orice preț să identifice fragmentele scrise ori personajele manevrate de fiecare autor. Spre dezamăgirea unor cârcotași, „Al Punto” e un roman unitar, foarte dinamic și extrem de realist. Abundă, în caracterizarea personajelor, nuanțele de gri. Oricâte calități ar avea acestea, autorii le scot în evidență și defectele. Fie ei români sau spanioli, oamenii au slăbiciuni, fac compromisuri pentru a-și îndeplini țelurile, iar cei mai slabi dintre ei chiar ucid. Sunt două planuri temporale: prezent și trecut, ambele atacate din perspectiva fiecărui protagonist. Pe de altă parte, rezolvarea unui caz de omucidere din Spania implică polițiști locali, dar și români. Întâmplări petrecute cu ceva timp în urmă în România au implicații în viața celor ce au ales să-și împlinească destinele dincolo de granițele propriei țări. Deși poate părea ciudat, volumul poate fi și ghid turistic dacă ajungem vreodată în orașele în care e plasată acțiunea. Descrierile amănunțite, deloc plictisitoare, ajută din plin. Mi-a plăcut tare mult finalul deschis, portița lăsată descuiată în mintea fiecărui cititor spre un al doilea volum sau spre: „Cum ar fi dacă…?”
Fata cu un singur ochi
Mass media din comunism pe înțelesul tinerilor
Capăt de linie. Studiu privind sinuciderile și tentativele de suicid din rețeaua metroului bucureștean (2008-2021)
Tatăl meu, Iosif
Web TV: mutations socio – téchniques dans le paysage médiatique contemporain. Les débuts
Al punto