Insta tour – „Tatăl meu, Iosif”, de Răzvana Niță-Lupu

În perioada 12 – 21 martie s-a desfășurat INSTA TOUR pentru volumul Tatăl meu, Iosif, de Răzvana Niță-Lupu.

Mai jos, extrase din recomandările de pe Instagram

 

12 martie @thereadingotter

Prezentat ca un roman (semi)epistolar, volumul de față este o biografie a unei copile ce nu și-a cunoscut niciodată tatăl, în care, printre fragmente tip jurnal sunt inserate scrisori ce au rămas pentru totdeauna fără răspuns. (…) Lectura romanului Răzvanei, plină de detalii din perioada comunistă văzută prin ochii unui copil ce a trăit fără tată, a stârnit în mine o mulțime de sentimente: de la milă și compasiune, la frustrare și supărare. De la tristețe, la zâmbete fugare din colțul gurii. Am auzit de la părinți și bunici că Securitatea știa și vedea totul, însă în unele ipostaze, cruzimea de care a dat dovadă acest organ al statului m-a lăsat fără cuvinte, debutând odată cu romanul, când a intervenit asupra familiei Niță, separând mama și fetele de tatăl lor.

 

13 martie @fata.dintre.file

Povestea este dulce-amară, stilul de scriere al autoarei fiind, nu de puține ori, amuzant, însă fina ironie de care aceasta dă dovadă nu anulează tristețea și profunzimea ce răzbat dintre filele cărții. Este o poveste dură, însă necesară pentru a înțelege în profunzime câte destine au fost devastate, cât de gri era existența pe atunci şi câtă suferință inutilă poate duce un om. Este despre alegeri şi consecințe, renunțări şi nesanse, dar si despre capacitatea de a găsi puțină iubire şi alinare în cenuşiul de zi cu zi. Cartea de față este cea mai emoționanta scriere a unui copil veşnic vulnerabil și mistuit de dor, captiv într-un corp de adult. Este o pledoarie pentru iubirea nemarginită a unui copil față de părintele său, „cel mai prezent absent tată din ume, cel mai dorit, cel mai aşteptat, cel mai idealizat.”

 

14 martie @the.land_of.stories

Micuța Răzvana (năzdrăvana) ne plimbă de-a lungul copilăriei sale în comunism. Ea are o soră geamănă, dar nu are un tată. Sau mai bine spus are, dar a fugit în America pe când fetele aveau în jur de 3 ani, scăpând cu greu de comuniști, având în vedere situația. (…) Din cauza fugii, familia lor a fost mereu urmărită de securiști, iar mama lor nu a putut niciodată să asigure o viață decentă familiei. Și nici nu s-a împăcat cu faptul că visele i-au fost ruinate, nu a reușit să facă studiile mult dorite și a avut și copiii la o vârstă fragedă. (…) Totuși, în ciuda tuturor evenimentelor, Răzvană ne prezintă toată corespondența ei cu tatăl său și povestea anilor copilăriei într-un mod amuzant, păstrând de multe ori hazul și inocența copiilor. Corespondența are un nume al destinatarului, dar nu are și o adresă, fapt pt care fata scrie des, dar păstrează scrisorile.

 

15 martie @simona.citeste

Prima mea concluzie este că românii știu foarte bine să-și scrie durerile și suferințele.Cartea Răzvanei este un exemplu în acest sens pentru că ea a descris în acest roman atât dureri proprii cât și marea suferință colectivă din perioada comunistă.Ce m-a durul cel mai tare aici a fost dorul de tată, un tată pe care l-am certat în mintea mea. Romanul trece în revistă întâmplări ale familiei, unele amuzante (cu care sunt șanse mari să te identifici) și unele mai puțin frumoase, alături de care autoarea inserează scrisorile naive, emoționante și pline de speranțe adresate tatălui ei.De altfel pentru mine acesta a reprezentat miezul întregii cărți: să asist la nepuțința unui copil și la dorința lui arzătoare și inocentă.

 

16 martie @readeronduty

Un gol nemărginit, o copilărie furată și un dor sfâșietor de prezent. Sentimente contradictorii, întrebări fără răspuns, visuri zdrobite. (…) Un protestatar în fața unui regim ostil, impus de comuniști, însă un erou în ochii celor asupriți. În același timp un tată constrâns să își părăsească țara pentru a se salva. Două copile ce vor purta mult prea mult timp “stigmatul progeniturilor unui fugar”. (…) Pentru cei ce l-au trăit, comunismul a fost o închisoare invizibilă, iar pentru cei ce au norocul să nu-l trăiască a fost doar o poveste mult prea grotescă. În perioada aceasta, Răzvana, alături de sora ei, Raluca, mama, bunica și străbunica au încercat să supraviețuiască regimului fără o figură masculină care ar fi trebuit să le acorde protecție și mai multă siguranță. Mama lor nu și-a refăcut niciodată viață, însă chiar și așa, durerea i-a răpit bucuria și i-a știrbit puterea de a-și manifesta mai mult afecțiunea.

 

18 martie @elisa.moondust

Axat pe introspecție, romanul „Tatăl meu, Iosif” oferă experiența citirii unui jurnal cu scrisori inserate din loc în loc. Răzvana ne povestește copilăria ei, evidențiind cât de tare a marcat-o, chiar și în evenimentele minore, lipsa tatălui ei. (…) Pe lângă asta, romanul este și o radiografie a comunismului, regim prezentat prin ochii unui copil. M-a sensibilizat enorm perspectiva autoarei, în ipostaza fetiței, asupra lui Ceaușescu, care, chiar dacă are o vârstă fragedă și îl urăște, are un soi de maturitate prematură și o capacitate de a găsi explicații pentru acțiunile sale excepționale. (…) Pe lângă asta, romanul este și o radiografie a comunismului, regim prezentat prin ochii unui copil. M-a sensibilizat enorm perspectiva autoarei, în ipostaza fetiței, asupra lui Ceaușescu, care, chiar dacă are o vârstă fragedă și îl urăște, are un soi de maturitate prematură și o capacitate de a găsi explicații pentru acțiunile sale excepționale.

 

18 martie @ciobanuldeazi

„Tatăl meu, Iosif” de Răzvana Niță-Lupu este o carte a neîmplinirilor, o poveste amară a unei așteptări infinite, o copilărie umbrită de neajunsurile regimului comunist și o scrisoare deschisă pentru un tată absent, dar iubit. (…) Născută în 1975, eroina romanului semi epistolar își trăiește anii copilăriei într-o lume gri, unde lipsurile materiale sunt dublate de lipsa tatălui ce a reușit să fugă în America liberă. Naratoarea ne povestește, cu sinceritate și emoție, despre neputințele unei fetițe, dar ne și insuflă iubirea necondiționată susținută de o speranță înălțătoare.

 

19 martie @books.and.nutella

Răzvana ne povesteşte despre copilăria pe care a trăit-o împreună cu sora ei geamănă. Ele au crescut în vremea comunismului alături de mama, bunica şi străbunica lor. Din pricina comunismului, tatăl lor le-a părăsit şi a plecat în America. (…) Deşi au trăit vremuri foarte grele, Răzvana reuşeşte să povestească anumite momente chiar într-un mod amuzant. Dar asta nu eclipsează toate trăirile dureroase din timpul comunismului.Autoarea ne-a lăsat să intrăm în viața ei, să o parcurgem prin ochii inocenți şi sinceri ai unui copil. Pe mine a reuşit să mă atingă şi să mă treacă prin tot felul de stări, de la durere, la furie, la supărare, la compasiune şi în unele clipe chiar şi la fericire.

 

20 martie @anaread.s

Mi-a plăcut modul în care perioada comunistă a fost redată prin ochii unui copil. Nu aflăm numai despre ce se întâmplă în familia celor două gemene, ci avem inserate fragmente din viața vecinilor, ale rudelor îndepărtate, ale bunicilor și străbunicilor.De asemenea, m-a impresionat maturitatea de care Răzvana dă dovadă pe parcursul întregului roman, aceasta fiind conștientă de tot răul ce i-a marcat copilăria, de regulile fără sens ale regimului comunist și de nedreptatea din lumea în care a trăit. În ciuda situației în care ea și sora sa se află, nu își judecă tatăl, ci speră că se vor întâlni.

 

21 martie @adela.reads

A fost o lectură dureroasă, dar atât de frumos scrisă, mi-am umplut cartea de post-its.Răzvana povestește prin intermediul acestui roman (semi)epistolar copilăria ei în timpul unui regim ceaușist. Este foarte clară și directă ura pentru acele vremuri, pentru conducător, o ură hrănită cu neajunsuri materiale, greutăți financiare și vise uitate prin sertare. O perioadă grea prin care unii au trecut și alții o cunosc doar prin amintirile părinților sau a bunicilor. (…) Este foarte frumos redată atmosfera din familie, cu bune și cu rele, felul în care poți găsi comfort și liniște alături de o soră, mamă sau bunică. Ceea ce m-a uimit de fiecare dată a fost forța și frumusețea scrisorilor către tatăl ei. Toate scrise cu atâta dor și durere. Speranța mereu prezentă.