Blog.Tritonic.ro Cititul nu dăunează sănătății!
Pentru mine, mai mult decât orice, Trenul de Trieste este un roman de dragoste.
Domnica Rădulescu
Bogdan Hrib: Domnica, au trecut 10 ani de la lansarea la apă, sau ar fi mai bine: plecarea în cursă, a Trenului de Trieste. Ce simți: nostalgie, regret? Cu experiența de acum ai fi ales alt drum, al subiect, altă perspectivă?
Domnica Rădulescu: Simt o mare bucurie și nu, nici nostalgie, nici regret.
Trenul de Trieste m-a purtat prin toată lumea, efectiv, și m-a conectat prin numeroasele sale ediții, cu atâtea universuri diferite, culturi, comunități, limbi diferite – din toate părțile Statelor Unite unde s-a născut, sau de unde a pornit, până în Olanda, Franța, Suedia, Israel, Lituania, Germania, Grecia, etc., și bineînțeles m-a reconectat în moduri foarte profunde cu Romania, cu copilăria mea și tinerețea mea. Aș scrie mereu această carte, este o carte care mi-a fost cerută de imaginația și conștiința mea în mod imperios și pe care dacă n-aș fi scris-o și publicat-o acum 10 ani, ar fi trebuit să o scriu acum cinci ani, sau azi.
Crezi că trecerea anilor, îndepărtarea de acele vremuri, ajută la mai buna lor înțelegere sau nu mai contează și totul rămâne doar o poveste tristă a trecutului? Cititorii sunt mai buni, mai curioși, mai înțelegători?
Nu pot să spun dacă aș avea altă perspectivă, în evoluția unui scriitor și a mea personală ca autor, toate își au un timp și un loc al lor, cred eu. A fost și este romanul meu de inițiere și formator, cel care m-a lansat în lume ca scriitoare româno-americană. Recitindu-l acuma în românește, îl redescopăr și îmi dau seama cu bucurie ca nu s-a demodat, și cred eu, rezistă testului timpului. Chiar cred că este mai relevant acum ca niciodată și de fapt că publicul românesc este mai pregătit acum să îl aprecieze și să-l înțeleagă. De fapt pentru Romania, acum 10 ani, cred ca era puțin prea aproape de perioada care forma substanța intrigii lui, și că distanțarea de 10 ani de fapt îi adaugă un plus de relevanță. Cred ca de la o anumită distanță, evenimentele narate și personajele apar într-o lumină și mai puternică și contururile lor mai accentuate. Era încă prea aproape și deci prea cețos acum 10 ani. Din reacțiile propriilor mei studenți pe care i-am avut la cursurile de Studii Americane, pe care le-am predat in cadrul bursei mele Fulbright din anul acesta (curioasă coincidență și cerc existențial, acum zece ani eram în prima bursă Fulbright), aș putea spune că tinerii de azi de fapt îl savurează și apreciază mai bine, tocmai pentru că povestește perioada părinților lor și deci apare totul mai exotic, dar și mai fascinant. De asemenea nu exista un timp în care poveștile de dragoste să nu fie la modă. Pentru mine, mai mult decât orice, Trenul de Trieste este un roman de dragoste.
După Trenul de Trieste și Amurg la Marea Neagră, ambele apărute la Tritonic ai publicat recent un nou roman și am auzit – pe surse – despre noi planuri de viitor. Ai putea sa detaliezi?
Da ultimul meu roman a fost publicat la Hachette în 2016, Country of Red Azaleas (Țara Azaleelor Roșii) și sper să apară și în Romania și în alte țări în curând. Este un alt gen de poveste, și nu mai are loc in Romania, nici nu are personaje românești, ci este inspirat de evenimentele și războiul din Bosnia din anii 90, e povestea unei prietenii puternice dintre doua femei supraviețuitoare ale acestor conflicte. Deci tot iubire și politică, însă în alt context istoric si cultural. Și este tot o poveste despre emigrare, despre exil în cele din urmă. Aceleași teme mă urmăresc și obsedează, însă ele se metamorfozează pe parcursul timpului.
(va urma)
Trenul de Trieste, ediția a II-a se va lansa joi 24 ianuarie, ora 17.30 la Librăria Eminescu din București.