Blog.Tritonic.ro Cititul nu dăunează sănătății!
Acum ceva vreme povesteam despre multele evenimente interne, dar mai ales externe la care autorii Tritonic vor participa. Ei bine, povestea călătoriilor noastre e în plină desfășurare, dar, ca să vă facem și mai multă poftă de citit, vom vorbi acum despre noile titluri traduse din franceză.
Ei bine, da, traduse. Pentru că Tritonic reîncepe traducerile.
Până în vară (adică la început de iunie la „Misterele Bucureștiului”) vom avea 2 romane și jumătate, toate polițiste, traduse din franceză.
- Un autor elvețian despre care se știe prea puțin la noi – Olivier Sillig cu volumul „Greutatea corpurilor”, un roman mai special, un pic mai literar… vom reveni.
- O autoare franceză, Johana Gustawsson (cu soț suedez și care locuiește la… Londra) primul volum din seria ei de succes – „Block 46”, roman tradus în 20 de țări, premiat și lăudat. Un thriller istoric, emoționant și pătimaș. Curând vom publica primul interviu cu Johana special pentru cititorii români.
- Jumătatea se referă la… bucata franceză din romanul la patru mâini scris de Lucian Dragoș Bogdan și Jacky Schwartzmann – „Femeia din portbagaj”. Romanul face parte dintr-un proiect al sezonului Franța-România, în care sunt parteneri Muzeul Național al Literaturii Române, festivalul Quais du Polar și Institut Francais a Bucarest. Vor urma și aici interviuri, dar până atunci vă ofer (cum spuneam, pe surse) prima bucată din Capitolul 1, proaspăt tradusă:
„M-a agasat întotdeauna, chestia cu vestea bună și vestea rea. E genul de umor al celor cărora le lipsește fix umorul. Repetă glume auzite de o mie de ori, teoreme presupuse a declanșa hohote de râs, în același fel în care o adevărată teoremă duce la o soluție matematică. Numai că… Ghinion! Nu merge. Pentru a-i face pe oameni să râdă trebuie să inventezi, să găsești o poantă și nu s-o repeți pe-a altora. Am cunoscut tipi, fani ai umoriștilor celebri capabili să recite scheciuri întregi cu intonație bună, cu accentul la locul potrivit și cu grimase executate la perfecție, dar n-au niciodată haz. Cam ca pastișele muzicale ale lui Dick Rivers.
– Am o veste bună și-o veste proastă, Gendron, mi-a spus Varenne. Pe care-o vrei prima?
Varenne aparține definitiv rasei celor fără haz. Un simplu APV-ist. Asta sunt și eu, desigur, dar mai puțin: el e căpitan. Asta e cu gradele – cu cât mai puține, cu atât mai puțin. Căpitanul e în orice caz un model de militar, părul tuns la trei milimetri tot anul, cămășile la fel de bine călcate ca ideile și insuportabila siguranță de sine a prostovanului. Cel cu o morală care inundă restul lumii, care-și petrece timpul explicându-le altora ce este viața și, evident, judecându-i. Varenne. Chiar și ochii lui de un albastru de oțel, altminteri magnifici, sunt militari.
– Deci? Cea bună sau cea rea?
– Cea rea…
– S-a găsit un cadavru într-un portbagaj. Toată lumea e plecată așa că pică pe tine.
– Domnule căpitan… mi-ați spus chiar dumneavoastră că nu mă mai puneți la nimic. Mă pensionez în trei luni… Știți, doar cât durează procedurile! Pasați chestia asta lui Vilard și lui Pouy.
– Sunt la un jaf, la Bourg en Bresse, au fost schimburi de focuri.
– Și Ledun?
– La tribunal, cu Phillipon. Trebuie să depună mărturie într-un proces. Nu mai încerca, Gendron. Leroy e la un filaj cu Oppel. Ți-am spus, toată lumea e plecată. Nu rămân decât Ferey și dumneata, iar Ferey…
– E încă în concediu de boală. Clar, am înțeles. Dar Dessaint? Ce-i cu Dessaint?
– Și-a luat un liber. E la Dunkerque. La el acasă. E carnaval.
– Ei, da, când e vorba de deghizare se bagă toți…
– Asta e. Nu mă întrebi care e vestea cea bună?
– Ba da, care e?
– Cadavrul e la Confluence, nu departe de Jandarmerie. Aproape că poți ajunge pe jos.”
(Jacky la Livre Paris dând autografe)
(Lucian și Bogdan în Montmartre)