Teodora Matei
colecția Cașmir, Tritonic, 2020
Teodora Matei aparţine noii generaţii aplecată spre scris, tineri care scriu uşor şi fluent, care semnează cărţi cu deosebire în genuri periferice, foarte apreciate însă de un anume public, promovate de un număr de editori (Tritonic, Librex, Herg Benet ş.a.), autori care au cu deosebire ştiinţa de a se promova reciproc excesiv prin toate mijloacele (facebook, turnee de lansări). (…) După „Stăpânul castelului” și „Noapte la castel”, al treilea volum din seria „Povestile castelului”. În al treilea volum din seria „Povești la castel”, Teodora Matei ne reintroduce în atmosfera sumbră a Castelului, oferindu-ne totodată o perspectivă proaspătă asupra evenimentelor din precedentele volume. O analiză prin care pune sub lupă caracterele și lucrurile știute, filtrându-le, dându-le noi interpretări, adăugând un plus de mister pe măsură ce aventurile se apropie de un final imprevizibil. (Daniel Timariu)
recomandare de Stelian Țurlea pe amosnews
Editor de unul singur. Management în industria cărții
Bogdan Hrib
colecția Smart Books, Tritonic, 2018
„Un volum despre managementul pieței de carte din România și din lume, așa cum a văzut-o un editor din 1993 și până astăzi, parcurgând, rând pe rând, toate etapele nașterii unei cărți de la o idee în mintea unui autor, până la cartea de pe raftul librăriei sau bibliotecii. O selecție de idei, date, analize și tendințe din piața editorială disecate de multe ori, la firul ierbii, cu exemple concrete din industria cărții românești, dar și din cea britanică, americană sau franceză, pigmentate cu exemple concrete și modele de urmat sau de evitat, dar soluții pentru rezolvarea unor situații neașteptate.” (tritonic.ro)
recomandare de Dorina Dănilă pe blog personal
Johana Gustawsson
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2019
Ca roman de debut este foarte bine realizat ceea ce creează premisele unor cărți din ce în ce mai bine realizate pe viitor. Se vede clar faptul că autoarea se documentează consistent pentru cărțile pe care le realizează. Toate informațiile de natură tehnică în ceea ce privește munca de profiler sunt atent prezentate, realiste și foarte bine amplasate în context. Cum se îmbină povestea din lagăr cu cea a crimelor din Londra și Suedia va las pe voi să descoperiți. Ceea ce pot să va spun este însă că finalul va va surprinde cu siguranță. Deși pare un roman axat pe tema crime&mistery, în final se dovedește a exploata într-un mod intens partea psihologică a poveștii.
recenzie de Simona Mihalache pe booknation
Annamaria Alfieri
colecția Cașmir, Tritonic, 2021
Cartea ne prezintă nedreptatea sistemului de justiei în decorul unei lumi exotice. Justiția nu se aplică la fel pentru britanici și pentru africani. S-a schimbat ceva din vremurile descrise de autoare și până în prezent? Mă tem că nu din păcate. Nu s-a schimbat în Africa și nu s-a schimbat nici în alte părți ale lumii. N-ai cum să nu observi cât de actuală este această poveste petrecută la 1911 și cât de bine se încadrează în viața modena a zilelor noastre. (…) Autoarea reușește să îmbine într-un mod original romantismul cu dăruirea, pericolul și sălbăticia și nu în ultimul rând frumusețea lumii africane din ce în ce mai mult exploatată de literatură și cinematografie în ultimii ani.
recenzie de Simona Mihalache pe booknation
Business storytelling: branduri și povești
Florina Pânzaru (editor)
colecția Smart Books, Tritonic, 2015
Cui i l-aș recomanda cu încredere? În primul rând, specialiștilor în marketing și publicitate, pentru că ei au nevoie de acces constant la informații diverse. În al doilea rând, tinerilor antreprenori și celor deja existenți pe piață, care înțeleg pe deplin necesitatea de transformare, de setare a unor rezultate fiabile. Sunt ferm convinsă că după lecturarea prezentului volum, orice tânăr om de afacere va înțelege cât de importantă este deschiderea spre nou, spre inovație, dar și cât de important e să spui istorii care au randament și putere de educare. Atenție, educația prevalează în acest volum și acest lucru mă bucură mult, pentru că permite perceperea corectă a anumitor dileme și probleme funcționale.
recomandare de Corina Moisei pe booknation
Daniel Timariu
colecția SFFH, Tritonic, 2017
Daniel Timariu reușește să suprindă prin crearea unor entități supranaturale, cu puteri nebănuite, adeseori fatale, prezente uneori și în lumea oamenilor. Însă, deși este un roman thriller, Cazul Laura capătă o notă relativ plăcută prin umorul sesizat în dialogurile personajelor. (…) este un roman înfricoșător prin prezența unor personaje întunecate și periculoase, dar cuceritor prin puterea fanteziei și a umanului. Alex are o personalitate debordantă, un caracter perseverent și neînduplecat. În final, lupta dintre bine și rău are un final neutru, căci acel bine nu mai are granițe bine delimitate nici în lumea Oamenilor, nici în lumea Tenebrelor. Nici în cărți, nici în viață.
recenzie de Veronica Gavril pe blog personal
Teodora Matei
colecția SFFH, Tritonic, 2018
Este o carte excelenta, bine construita, plina de suspans, pe care va recomand s-o cititi … seara (si s-o terminati noaptea). (…) Per total, desi ma asteptam la contrariu, O noapte la castel este MULT MAI BUNA decat prima parte a seriei: scurta, intensa, cu un final socant. Esentele tari se tin in sticlute mici chiar si-n cazul cartilor.
recomandare de Emil Călinescu, pe citestemil
Teodora Matei
colecția SFFH, Tritonic, 2018
O noapte cu multe, multe discuții despre toate: confesiuni și multe amintiri interesante, magie, vrăji și descântece, vise și speranțe. Dar ce se întâmplă cu adevărat acolo și ce explicații logice ar putea avea toate cele întâmplate acolo?Și cât poate dura o noapte la un castel – o oră, două, zece, o săptămână, o lună, un an? „O noapte la castel” este cartea despre om și despre semnificația numelui, despre prieteni adevărați și destin, suflet curat și încredere și „răsplata” pentru o dragoste necondiționată.
recenzie de Naty Budu-Grati pe blog personal
Început de anotimp ploios la Ezary
Marian Truță
colecția SFFH, Tritonic, 2017
Într-un decor medieval bucolic, unde seniorul Campastrella s-a aliat cu niște călugări iezuiți depravați în vămuirea ghinioniștilor călători, un înger se prăvălește peste șopronul unui locuitor trecut pe la grămătic. Din ce cauză, nu știm și nici nu aflăm până la final. De asemenea, rolul seniorului în povestire se lasă îndelung așteptat. Cu toate acestea, mi-a plăcut debutul în forță al narațiunii, ideea centrală și modul în care este prezentată căderea (m-a dus cu gândul atât la începutul Versetelor lui Salman Rushdie cât și la Hell Is the Absence of God, a lui Ted Chiang), precum și dialogurile filosofice, deși, pe alocuri, parcă un pic prea lungi.
recenzie de Ciprian Ionuț Baciu în revista Galaxia 42 – povestirea De ce cad îngerii?
Străinul din Țara Marelui Nimic
Gabriel Klimovicz
colecția Lit, Tritonic, 2019
Scris într-o manieră alegorică, romanul reflectă societatea românească contemporană în cele mai abisale reprezentări: o comunitate coruptă, vândută cu trup și suflet unor idealuri învechite, împotmolită în moravuri ușoare. În mijlocul tuturor se află jurnalistul și scriitorul Vlad Lotocki, un om de o verticalitate și demnitate deosebită, care este gata să își apere principiile existențiale chiar și în fața tăvălugului numit România modernă. (…) Este mai curând un roman cu tentă jurnalistică, un soi de anchetă, care cuprinde în sine toate evenimentele șocante ale României contemporane. Reinterpretarea incendiului de la Colectiv, portretizarea arestului unui politician influent sau moartea unui copil sfâșiat de câini vagabonzi – toate au devenit părți dintr-o adevărată schemă narativă, iar personajele trasate de Klimowicz sunt demne de o fabulă contemporană.
recenzie de Corina Moisei pe bookblog
Johana Gustawsson
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2021
Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a vă descrie cât de mult mi-a plăcut să citesc această carte. În ciuda subiectului sau, mai bine zis, subiectelor abordate, volumul a fost unul excepțional și pe care mi-aș dori să îl mai pot recite cândva cu aceleași sentimente ca acum. Nu am găsit defect acestei cărți și nu cred că voi găsi vreodată vreunul în scrierile Johanei, pe care vi le recomand din tot sufletul meu. (…) Înainte de a pune capăt acestui articol, doresc să vă asigur că ratingul acestei cărți este de 5 steluțe din 5 fără pic de regret și plină de încredere.
recenzie pe goddessreadbooks
Seria „Povești la castel”
Teodora Matei
Stăpânul castelului, Tritonic, 2016
O noapte la castel, Tritonic, 2018
Inima castelului, Tritonic, 2020
Una dintre calitățile extraordinare ale autoarei este aceea că îmbină cu extraordinară ușurință diferite genuri literare. Textul e ancorat în realitate, dar alunecă natural spre fantastic și înapoi, capătă pe alocuri accentele sumbre ale unui text cu mistere, dar și acordurile dulci ale unor povești de dragoste imposibile și exotismul scrierilor ce relatează despre vremuri apuse – istorisiri spuse de bunici la gura sobei, când își retrăiesc copilăria și tinerețea sub nepieritoarea sintagmă „pe vremea mea…”
recenzie de Lucian Dragoș Bogdan în revista Semne de întrebare