Mihaela Motreanu
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2022
Cartea vine cu o recomandare extrem de interesantă. Sintagma Aproape un thriller de pe copertă promite o lectură ce îmbină motivele polițiste cu drama și relațiile sociale. Cred că ar trebui menționat din capul locului faptul că acest roman este destinat publicului matur, temele abordate având o greutate aparte, de la violența în cuplu la dependența de alcool sau substanțe interzise. Nu lipsesc nici scenele în care autoagresiunea șochează, ceea ce duce acest volum spre tărâmul lecturilor mai greu de digerat. (…) Pentru mine a fost o experiență interesantă, nu m-am așteptat la asemenea teme, dar am apreciat claritatea limbajului naratoarei. Nu am rezonat cu anumite decizii ale personajelor, dar le-am înțeles modul de gândire, sau măcar am încercat. Anumite scene au fost mai greu de mistuit, dar per total lectura a mers repede, cu un final surprinzător. Violența, de orice tip, nu este un subiect plăcut, așa că dacă ești în căutarea unei lecturi în care să evadezi din cotidianul anost și problematic, mai bine lași cartea pe mai târziu, când ești dispus să intri în cotloanele intime ale abuzului. În plus, acest volum reflectă pasiunea Mihaelei pentru cărți și filme, pe parcursul lecturii având presărate recomandări din lumea artelor ce îndulcesc puțin tensiunea narațiunii. Tot respectul meu pentru curajul Mihaelei de a se avânta în așa subiecte. Îi transmit sincere felicitări și aștept cu nerăbdare următorul volum.
recenzie pe ciobanuldeazi
Teodora Matei
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2018
Mie îmi place foarte mult Teodora Matei pentru că scrie foarte bine și pentru că poate să construiască niște lumi din care nu mai vrei să ieși, adică sunt atât de firești, de naturale, poveștile ei, încât uiți că ai o carte-n mână. Te-apuci să citești și intri cu totul, acolo, în lumea creată de ea și îi urmărești cu atenție personajele și acțiunile lor. (…) Două cărți foarte bune, două cărți polițiste cu acțiunea în București și în Ploiești. (…) O să recunoașteți tot felul de locuri. (…) Două cărți foarte bune, vi le recomand cu drag!
recenzie de Cristina-Maria Mitrea pe 4arte.ro
Teodora Matei
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2017
Mie îmi place foarte mult Teodora Matei pentru că scrie foarte bine și pentru că poate să construiască niște lumi din care nu mai vrei să ieși, adică sunt atât de firești, de naturale, poveștile ei, încât uiți că ai o carte-n mână. Te-apuci să citești și intri cu totul, acolo, în lumea creată de ea și îi urmărești cu atenție personajele și acțiunile lor. (…) Două cărți foarte bune, două cărți polițiste cu acțiunea în București și în Ploiești. (…) O să recunoașteți tot felul de locuri. (…) Două cărți foarte bune, vi le recomand cu drag!
recenzie de Cristina-Maria Mitrea pe 4arte.ro
Dănuț Ungureanu
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2017
Deja știți ce devorez eu cu mare drag și spor în materie de genuri literare. Distopia. Iar când am avut frumoasa ocazie să-l întâlnesc pe Dănuț Ungureanu la o lansare de carte și mi-a propus să descopăr un univers distopic 100% românesc, nici nu a fost nevoie să mă gândesc. (…) Este un roman puternic vizual cu o scriere brutală, viscerală, cu caracter de confesiune. Și în mod cert, mult mai profundă decât descoperi la o primă citire și din perspectiva asta îmi doream să fie mai lungă. Dar în același timp mi-a plăcut stilul compact, înfățișând o radiografie urbană, iar asta și pentru că mi-a dat vibe-ul de Sin City. Așa că dacă v-ați întrebat cum ar arata o distopie în universul nostru neaoș românesc, merită să încercați „Luna în orașul blestemat”.
recenzie de Raluca Furdui pe Instagram
Tony Mott
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2020
Gigi Alexa e pe urmele a ceea ce pare să fie un criminal în serie. Greu reușesc să îl încadreze așa, deoarece respectivul are un mod aparte de a-și alege victimele, astfel fiind foarte greu să se găsească o legătură între acestea. Dar Gigi nu se lasă cu una, cu două și având un mod de asociere impecabil și o minte iute, pune cap la cap planul criminalului care pare să urmeze cele 12 munci ale lui Hercules, unul dintre cei mai populari eroi din Grecia Antică. (…) Seria aceasta a lui @tonymott_ este foarte reușită, cu personaje unice, iar Gigi este neînfricată și deși mereu pare să se bage în belele, reușește să le și deslușească.
recenzie de biasfood4thought pe Instagram
Bogdan Hrib
colecția Crime scene, Tritonic, 2015
„Filiera grecească” este primul volum din seria Stelian Munteanu de Bogdan Hrib. Un început de serie destul de bun din punctul meu de vedere. M-a făcut curioasă să aflu mai multe despre Stelian. (…) Un caz captivant la care iau parte detectivi din mai multe țări. În doar câteva pagini (158 mai exact), ne plimbăm prin țări diferite şi descoperim indicii tot mai interesante. Acțiune este din plin, dar am vrut mai mult. Am vrut mai multe detalii despre personajul nostru, despre viața lui personală. Am speranța că o să primesc în volumele viitoare. Dacă aveți nevoie de o carte scurtă, dar plină de acțiune, eu o recomand.
recenzie de books.and.nutella pe Instagram
Teodora Matei
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2017
Cu Anton Iordan, comisarul ușor infidel, și cu subalternul său făcusem deja cunoștință în Umbra, povestirea Teodorei Matei apărută în Noir de Cluj. Mi-au fost simpatici încă de atunci și am petrecut un timp plăcut în compania lor și cu romanul În mintea comisarului, roman pe care recunosc că l-am simțit tot ca pe o colecție de proze scurte, întrucât cei doi au anchetat mai multe cazuri pe parcursul lui.
Ce mi-a plăcut:
– subiectele abordate: crimă, răpiri, trafic de carne vie, etc.
– personaje spumoase
– construcția romanului
– senzația că mă uit la BD (am ajuns să visez filmele alea, de atâtea ori le-am văzut)
Ce nu mi-a plăcut:
– rapiditatea cu care au fost soluționate cazurile, de altfel ingenioase, care ar fi putut fi exploatate mai mult.
– faptul că romanul a avut dimensiuni reduse, mi-ar fi plăcut să stau mai multă vreme în poveste
recenzie de Ela Motreanu pe Instagram
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2022
Teodora Matei, Bianca Tamas, Danut Ungureanu, Tony Mott, Ovidiu Pecican, Radu Costescu, Luminita Rusu, Bogdan Hrib, Rebeca Cojocaru, Daniel Timariu, Anamaria Ionescu, Lucian-Dragos Bogdan, Lucia Verona
”Noir de Cluj” este o colecție de povestiri polițiste scrise de autori români cunoscuți, precum @tonymott_ , @bogdanhrib , @luciandragosbogdan , @teo.matei.9 și mulți altii. Deși nu citesc de obicei proza scurtă, fiind prizoniera ideii că e nevoie de multe pagini pentru a dezvolta corespunzător acțiunea, autorii reuniți în acest volum îmi demonstrează cu prisosință că mă înșel și că aceste povestiri reușesc să capteze interesul și să mulțumească cititorul chiar și într-un număr mic de pagini. Personaje frumos construite, suspans, finaluri neașteptate, uneori deschise, volumul de față le are pe toate! Dacă aveți o perioadă aglomerată, dacă vă e greu să găsiți timp pentru lecturi de întindere, orice Noir e perfect. Puteți strecura câte o poveste dimineața la cafea, în pauza de masă sau pe drumul spre birou.
recenzie de julie.anne_is_booked pe Instagram
colecția Thriller & Mystery, Tritonic, 2022
Teodora Matei, Bianca Tamas, Danut Ungureanu, Tony Mott, Ovidiu Pecican, Radu Costescu, Luminita Rusu, Bogdan Hrib, Rebeca Cojocaru, Daniel Timariu, Anamaria Ionescu, Lucian-Dragos Bogdan, Lucia Verona
A fost o absolută plăcere să citesc această carte. Îmi plac până acum toate cărțile citite de la @tritonicbooks , dar recunosc că aceasta are un loc special în inima mea. (…)Noir de Cluj a prezentat orașul dintr-o perspectivă mai “noir” 😁 iar crimele au fost la fel de interesante ca și viața din acest oraș. Mi-a plăcut foarte mult povestea Doamnei M cea supărată scrisă de @bia.tamas , întâmplarea din Sala 101 a lui @bogdanhrib , @tonymott_ care ne povestește despre o Moarte utilă și povestirea cu cel mai lung titlu a lui @luciandragosbogdan : Așteptând criminalul: o listă a răzbunării. Nu în ultimul rând, @teo.matei.9 a reușit să redea o urmărire a unui canibal, chiar pe strada mea 😅 deci clar că m-a surprins plăcut și această poveste. Recomand oricui cartea, indiferent dacă e din Cluj, a trecut pe aici sau doar a auzit de el și/sau Noir de Brașov sau Timișoara, care oraș vă e mai drag, garantez că povestirile sunt la fel de captivante.
recenzie de biasfood4thought pe Instagram